La ce fel de mâncare a fost nevoită să renunțe Meghan Markle atunci când a intrat în familia regală
Meghan Markle este unul dintre membrii familiei regale care de ceva vreme ține ocupate primele pagini ale multor publicații. Odată cu vestea separării de Casa Regală, Meghan Markle și Prințul Harry au devenit mult mai asociați cu articolele de scandal. Unii i-au criticat, alții i-au apreciat. Un lucru este clar, nimeni nu poate nega frumusețea actriței americane și forma de invidiat în care se menține.
16.06.2023
Timp estimat de citire:
2 minute, 53 secundeCe mănâncă Meghan Markle într-o zi
Meghan Markle arată impecabil cu toate că a adus pe lume doi copii. Mulți se întreabă care este dieta ei și ce secret are să se mențină în formă. Acest lucru nu este un secret deoarece atât ea, cât și apropiații ei au dezvăluit micile secrete ale actriței americane. Micul dejun este masa favorită din zi a frumoasei Meghan. Ea nu consumă cafea și o înlocuiește cu un smoothie din fructe și legume verzi pentru a avea energie pe timpul întregii zile. Pentru smoothieul de dimineață îi place în special un amestec de spanac, lămâie, mere, kale și ghimbir. Pe lângă sucul sănătos ea preferă un bol de ovăz cu fructe proaspete și un strop de sirop de agave, un bol de acai sau pâine prăjită cu avocado.
Meghan Markle a declarat că a renunțat la gluten și acest lucru a ajutat-o să aibă o piele strălucitoare. Pentru prânz fosta ducesă preferă să mănânce Salata Caesar sau tacos cu pește. Meghan este o mare iubitoare de pește și de fructe de mare. De asemenea, uneori, la prânz, mănâncă sushi sau sashimi. Pentru cină Meghan preferă supa. Ea mănâncă o masă consistentă la prânz pentru a avea o cină cât se poate de ușoară. De obicei preferă o supă din curcan cu bulion și ingrediente naturale.
Felul de preferat de mâncare al actriței i-a fost interzis odată cu intrarea în casa regală. Ce alimente le sunt interzise celor cu rang regal în Marea Britanie
Așa cum am spus deja, Meghan Markle este o mare iubitoare de pește și fructe de mare, iar felul ei preferat de mâncare este sushi. În perioada în care a locuit în Palatul Regal actriței nu îi era permis să mănânce acest preparat deoarece Casa Regală consideră carnea crudă principalul factor al toxiinfecțiilor alimentare. Orice fel de carne crudă este strict interzisă la Palatul Buckingham. Se pare că fosta ducesă putea să se bucure de felul ei de mâncare preferat doar în afara Casei Regale.
Există o listă strictă de alimente pe care membrii familiei regale nu au voie să le consume, iar bucătarii de la palat nu le prepară niciodată. Printre acestea se numără usturoiul, crustaceele, apa de la robinet, carnea crudă de orice fel, fois gras, mâncarea picantă, și cu mici excepții fructele și legumele exotice.
Cu toate că fois gras este un fel de mâncare rafinat, considerat o delicatesă în întreaga lume, iată că este strict interzis în Casa Regală britanică și nu numai. Conform informațiilor din mediul online, din anul 2008 producerea de fois gras sau de produsele din pene de gâscă este strict interzisă pe teritoriul Marii Britanii din motive de cruzime. În schimb, importul și vânzarea nu sunt interzise.
Regina Rania a Iordaniei atrage toate privirile. Este într-o formă de invidiat la 53 de ani
27.10.2023
Cum se menține în formă Elizabeth Debicki, sosia Prințesei Diana ce o interpretează în serialul „The Crown”. Asemănarea dintre cele două este izbitoare!
23.10.2023
Ce mănâncă într-o zi David Beckham. Documentarul despre viața sa este locul 1 în tendințe de când s-a lansat
20.10.2023