Lipom – ce este și cum poate fi tratat
Lipomul (acumulare de grăsime) este cea mai frecventă tumoră benignă care crește sub piele, afectând aproximativ 1 din 1.000 de oameni. Un lipom de grăsime se poate forma oriunde în corp unde există țesut adipos, dar cel mai adesea apare pe trunchi, umeri, gât și brațe.
10.06.2024
Timp estimat de citire:
6 minute, 30 secundeDe obicei, lipoamele cresc lent și pot apărea la orice vârstă, dar sunt mai frecvente la adulți, în special la vârsta mijlocie. Ele afectează în mod egal atât bărbații, cât și femeile. Totuși, arată studiile clinice, lipoamele solitare sunt mai frecvente la femei, în timp ce lipoamele multiple apar mai des la bărbați.
Nu uitați, în majoritatea cazurilor, un lipom nu reprezintă o problemă serioasă și poate fi lăsat în pace dacă nu provoacă disconfort sau probleme estetice.
Ce este un lipom
Lipomul este o tumoră benignă formată din țesut adipos (grăsime). Deși este clasificat ca tumoră, este în general inofensiv și nu prezintă risc de malignizare.
Un lipom este de obicei moale la atingere și mobil, putând fi deplasat ușor sub piele la apăsarea cu degetele. În majoritatea cazurilor, nu provoacă durere, dar poate deveni dureros dacă atinge nervii din apropiere sau dacă are vase de sânge în structura sa.
Dimensiunile unui lipom variază, putând fi de la mărimea unui bob de mazăre până la câțiva centimetri, de obicei având un diametru sub 5 centimetri. Cu toate acestea, în cazuri rare, lipoamele pot crește mai mari.
Tipuri și particularități de lipoame
De obicei, un lipom (acumulare de grăsime) nu este detectat până când nu crește suficient de mare pentru a deveni vizibil și palpabil.
Există însă mai multe tipuri de lipoame, fiecare având caracteristici și particularități distincte.
- Lipom convențional: acest tip de lipom este compus din celule grase albe, care stochează și eliberează energie. Este cel mai frecvent tip de lipom.
- Lipom cu celule fusiforme: acest lipom conține celule adipoase lungi și subțiri.
- Lipom intramuscular: acest tip de lipom se găsește în mușchi și este relativ rar.
- Angiolipom: acest tip de lipom conține atât celule adipoase (de grăsime), cât și vase de sânge. Reprezintă între 5% și 17% din toate lipoamele.
- Hibernom: acest lipom este format din celule de grăsime brune, care creează căldură și ajută la reglarea temperaturii corpului. Este un tip rar de lipom.
Alte tipuri de lipoame sau acumulări de grăsime:
- Fibrolipom: sonține atât țesut gras, cât și țesut fibros.
- Mielolipom: conține atât țesut gras, cât și elemente hematopoietice (măduvă osoasă).
- Lipom pleomorf: conține celule de forme și dimensiuni variate.
- Lipom intermuscular: se dezvoltă între mușchi.
- Lipom parostal sau periostal: se găsește lângă os sau pe suprafața acestuia.
- Lipoma arborescens: este un tip rar de lipom de grăsime care se dezvoltă în articulații.
- Lipom intracranian: se formează în interiorul craniului.
De ce apare un lipom
Cauzele exacte ale apariției unui lipom nu sunt complet înțelese, dar, se pare, factorii genetici joacă un rol important, mulți dintre pacienții cu lipoame având un istoric familial de astfel de tumori. Însă, uneori, și o simplă vătămare, cum ar fi o lovitură ușoară, poate declanșa dezvoltarea unui lipom.
Lipom – când să te vadă un medic
De regulă, lipoamele nu provoacă probleme și sunt inofensive. Cu toate acestea, în cazuri rare, ele pot fi un simptom al unor afecțiuni mai complexe.
Așadar, deși de obicei nu cauzează disconfort sau complicații, totuși, dacă aveți un lipom și observați schimbări sau aveți îngrijorări, consultați un medic pentru a exclude orice posibilitate de afecțiuni rare, cum ar fi:
- Boala Dercum: această tulburare rară determină creșterea multor lipoame dureroase pe diferite părți ale corpului, cum ar fi brațele, picioarele, trunchiul și mușchii.
- Sindromul Gardner: această tulburare rară, care se manifestă în familii, determină creșterea lipoamelor în diferite zone ale corpului, inclusiv în stomac, intestin și piele.
- Boala Madelung: această afecțiune rară determină apariția lipoamelor în gât, pe umeri, trunchi, șolduri și coapse.
- Lipomatoză multiplă ereditară: această afecțiune determină creșterea de lipoame nedureroase pe trunchi, brațe și picioare. Este o afecțiune ereditară și se mai numește și lipomatoză multiplă familială.
Lipom, diagnostic
De obicei, diagnosticul unui lipom se face prin examen clinic, în timpul căruia medicul poate identifica nodulul moale sub piele prin inspecție vizuală sau palpare. Dacă nu există suspiciuni, medicul nu intervine, recomandând doar monitorizare prin controale periodice. Doar în cazul în care există îndoieli, medicul poate solicita o biopsie profundă a pielii.
În cazul unui lipom, biopsia implică îndepărtarea unei mici bucăți de țesut pentru examinare la microscop, confirmând sau infirmând suspiciunea. În cazuri rare, pot fi necesare și alte teste imagistice, cum ar fi radiografiile, scanările CT sau RMN, pentru o evaluare mai detaliată
Îndepărtarea și tratamentul unui lipom
Majoritatea lipoamelor sau acumulărilor de grăsime nu necesită tratament. De obicei, ele încetează să mai crească și, deși rămân sub piele, nu cauzează probleme.
Însă, un lipom poate fi îndepărtat chirurgical, dacă devine dureros, crește rapid sau este considerat inestetic.
Astfel, dacă un lipom vă provoacă disconfort sau nu vă place aspectul său, medicul îl poate elimina printr-o mică intervenție. Procedura este simplă, se realizează sub anestezie locală, și puteți pleca acasă la scurt timp după finalizarea ei.
Există mai multe metode disponibile pentru îndepărtarea chirurgicală a unui lipom de grăsime. În funcție de dimensiunea, locația și alte caracteristici ale lui, medicul vă recomandă cea mai potrivită metodă de îndepărtare.
Excizia chirurgicală simplă a unui lipom
Aceasta implică efectuarea unei incizii în piele pentru a accesa lipomul. Chirurgul îndepărtează apoi întregul lipom împreună cu o mică cantitate de țesut înconjurător pentru a asigura îndepărtarea completă. După îndepărtare, incizia este închisă cu fire și se poate aplica un bandaj.
Tehnica de stoarcere a unui lipom
În această metodă, se face o mică incizie în piele peste lipom. Apoi, medicul aplică presiune pentru a stoarce conținutul lipomului prin orificiul creat. Această metodă poate fi folosită pentru lipoamele de grăsime mici și superficiale.
Liposucția
În cazul liposucției, medicul folosește un ac subțire conectat la o seringă sau la un aparat special pentru a aspira țesutul gras din interiorul lipomului. Această metodă este mai potrivită pentru lipoamele de grăsime mai mari sau pentru zone în care este dificilă excizia chirurgicală.
Lipoamele mari
În cazul în care un lipom de grăsime atinge dimensiuni mai mari, îndepărtarea poate fi puțin mai dificilă. De obicei, sedarea în timpul intervenției este profundă, așa că va fi necesar să aveți pe cineva care să vă conducă acasă după procedură.
Indiferent de mărime, este rar ca un lipom să reapară după îndepărtare. Este, de asemenea, important de menționat că prezența unui lipom mare nu crește probabilitatea de a dezvolta complicații. În cazuri foarte rare, un lipom de grăsime poate deveni canceros.
În majoritatea cazurilor, lipoamele de grăsime nu necesită tratament. Tot ce trebuie să faceți este să îi monitorizați constant dimensiunea și forma. Dacă observați astfel de modificări, se recomandă să consultați un medic.
Surse:
https://www.nhs.uk/conditions/lipoma/
https://dermnetnz.org/topics/lipoma-and-liposarcoma
https://www.webmd.com/skin-problems-and-treatments/what-is-a-lipoma
Inflamații și dureri articulare în sezonul rece – cum ne poate ajuta osteopatia
21.11.2024