Mâncarea de dietă nu are gust? Află cum devine savuroasă!
Mâncarea de dietă ți se pare de multe ori plictisitoare și complet lipsită de gust, iar adevărul este că, de multe ori, nu este cea mai gustoasă mâncare din lume. Iată însă cum poți transforma orice preparat de dietă într-unul savuros de te lingi pe degete!
12.12.2023
Timp estimat de citire:
2 minute, 51 secundeO soluție excelentă pentru a fi sigură că mănânci exact ce îți dorești este să gătești acasă, dar poate fi dificil să echilibrezi balanța, astfel încât mâncarea să fie și light, și gustoasă. De obicei, ce este bun îngrașă, iar ce are un gust fad este, ai ghicit, bun pentru sănătate. Această regulă poate fi totuși contrazisă prin câteva trucuri picante!
Pune germeni de grâu în salate
Salatele de crudități sunt de multe ori lipsite de savoare, întrucât nu au niciun strop de carbohidrați. Nu ne referim aici la “salatele” gata preparate care au dressing-uri calorice! Spre exemplu, o salată de roșii va fi delicioasă dacă o condimentezi cu puțină sare și câțiva germeni de grâu mărunțiți. Află de aici cum se fac germenii de grâu în casă și care sunt beneficiile pe care aceștia le aduc organismului!
Când ți-e poftă de ceva prăjit, trișează
Cartofii prăjiți sau pieptul de pui rumenit în tigaie sunt delicioși, dar și interziși într-o dietă de slăbit. Totuși, este ușor să te plictisești de puiul fiert, de dietă, așa că poți trișa atunci când ți-e poftă să mănânci ceva prăjit: ia o foaie de copt, unge-o cu o lingură de ulei de măsline, tapetează cu ea o tavă sau un vas de yena și pune-o la cuptor timp de un minut. După ce s-a încins uleiul, adaugă și puiul sau legumele și dă-o la cuptor până când mâncarea este gata.
Asezonează-ți rapid salatele
Cum salatele hipocalorice sunt mâncarea de bază în majoritatea dietelor de slăbit, este esențial să înveți să le asezonezi într-un mod cât mai savuros. Cu siguranță, există multe rețete de sosuri, dressing-uri și alte artificii care dau un gust bun, dar nu ai timp să le prepari mereu, nu-i așa? Iată un truc rapid: prepară o cantitate mai mare de sos dietetic pentru salată (o combinație grozavă este cea de iaurt degresat, busuioc, usturoi și puțin ulei de măsline) și pune-o la congelator în forme de gheață. Când ai nevoie de sos, trebuie doar să dezgheți 1-2 cuburi!
Cultivă plante aromatice
Poate că sună complicat, însă adevărul este că plantele care se folosesc în bucătărie cresc repede și ușor pe pervazul geamului și sunt întotdeauna utile. Plantele aromatice, mai ales dacă sunt proaspăt culese dintr-un ghiveci sau o jardinieră, dau un gust special oricărei salate și oricărui preparat culinar, iar caloriile sunt minime! Cele mai populare plante aromatice pe care le poți cultiva și în apartament sunt busuiocul, menta, rozmarinul și mărarul.
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Tot ce trebuie să știi despre dieta Ikanos
14.11.2024