Masa la birou, pauza de relaxare sau cauza de ingrasare
Societatea moderna de astazi promoveaza anumite tipare, tendinte, comportamente in legatura cu diferite activitati cotidiene. Sa luam ca exemplu mancatul, care a devenit mai degraba o modalitate de comunicare si socializare. Imbina atat nevoia fiziologica de hrana, cat si de apartenenta la un grup. In special mancatul la serviciu se incadreaza in acest tipar.
11.05.2018
Timp estimat de citire:
2 minute, 43 secundeDin ce in ce mai multe persoane aleg varianta de a manca la serviciu, comandand mancare in detrimentul caserolei de acasa. Motivele pentru care se actioneaza astfel sunt diferite.
Comoditatea
Oamenii in general prefera sa inlocuiasca timpul petrecut gatind cu alte activitati. Aceste activitati au devenit din ce in ce mai statice, din cauza programului mai incarcat si nevoii de a te relaxa mai mult. Dupa o zi extenuanta de munca cei mai multi nu mai sunt dispusi sa inceapa o noua activitate acasa: de a gati pentru a doua zi la munca.
Nevoia de integrare
Apartenenta la grup este o nevoie fundamentala a omului. Pentru a te integra, tinzi sa adopti aceleasi obiceiuri cu cei din grupul din care vrei sa faci parte. Chiar daca ai o alta opinie, renunti la ea din dorinta de a fi acceptat, validat. Nu vrei sa fii exclus din grup. Cu cat relatia cu cei din jur este mai apropiata, cu atat ai tendinta de a-i oglindi. Nu ai doar gesturi si mimica comuna, ci si aceleasi referinte culinare sau obiceiuri de a manca. Masa va deveni un prilej de a te simti bine, de socializare. Pauza de masa tinde sa devina mai lunga, sa devina momentul de relaxare, lucru care va duce la comandarea mai multor feluri de mancare. Expresia “Mai stam? Ca sa stiu daca imi mai comand ceva” este des intalnita.
Imaginea de sine
Ai o imagine pe care ti-ai construit-o si vrei sa o mentii. Multi considera ca a-ti aduce pachetelul de acasa este rusinos, ca vei fi catalogat altfel. Cu cat stima de sine este mai scazuta, esti mai usor de influentat si vei lua ca reper parerea celorlalti, renuntand la propria opinie. Nevoia de afisare a unei imagini de prosperitate te poate determina sa apelezi la anumite trucuri. Vrei sa iti creezi si sa iti modelezi o imagine cu anumite standarde, chiar daca de multe ori posibilitatile iti sunt depasite. Desi este mai economic sa vii cu mancare de acasa, risti sa fii luat peste picior de colegii care mananca in oras sau comanda mancare.
Riscul de ingrasare
De regula, cand comanzi mancare la serviciu, este deja instalata senzatia de foame. Ai tendinta de a-ti cumpara mai mult si de a manca tot, chiar daca ai ajuns la saturatie. Stiind ca ai platit destul de mult pentru portia de mancare, de regula ai tendinta de a nu lasa in farfurie.
Sunt persoane care nu iau pauza de masa si prefera sa ramana la birou, muncind in continuare, dar consumand diferite alimente: covrigei, pufuleti, snacks-uri etc. Prin aceasta metoda se instaleaza rapid senzatia de placere si suntem distrasi de la stresul pe care ni-l provoaca sarcinile slujbei. Atentia este aleatorie, nu este focusata spre mancare, mai ales in ceea ce priveste cantitatea. Avem tendinta sa mancam mai mult, intr-un timp mai indelungat, deoarece nu alocam un timp fix pentru mancare.
Ionut Iamandi
Psiholog
Facebook: Spuse si nespuse pe Divan
Expert: Oamenii sănătoși și creativi au în comun aceste 6 lucruri
07.10.2024