Medic nutriționist: „Există peste 200 de boli care se pot asocia cu obezitatea, încă din copilărie”
Obezitatea în rândul copiilor este una dintre cele mai serioase probleme de sănătate publică a acestui secol. În România, 1 din 4 copii are exces ponderal și îngrijorător este că numărul acestora este într-o continuă creștere. Federația Mondială a Obezității estimează că, până în 2030, mai bine de 500.000 de copii vor suferi de obezitate în țara noastră. Tocmai de aceea, spun medicii, nevoia unor măsuri drastice de prevenție și tratament a devenit stringentă.
01.03.2024
Timp estimat de citire:
6 minute, 38 secundeUn copil obez prezintă o probabilitate uriașă de ajunge un adult bolnav. Aceasta pentru că excesul de grăsime corporală favorizează apariția lentă, dar sigură a unor modificări ce prevestesc bolile cronice. Vorbim aici de o multitudine de afecțiuni, de la cele cardiovasculare, endocrine, gastrointestinale, ortopedice până la tulburările respiratorii sau psihosociale, care antrenează consecințe adesea foarte grave. Despre toate acestea am discutat cu dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, din cadrul Clinicii Smart Nutrition. Este doctor în medicină și are o experiență de peste zece ani în tratamentul diabetului și a bolilor metabolice, fiind unul dintre puținii medici din România certificați în managementul obezității de către Federația Mondială de Obezitate – World Obesity Federation.
Slab sau Gras: Când greutatea în exces devine obezitate? Cum e definită obezitatea infantilă?
Dr. Mihaela Posea: Excesul ponderal poate fi de două tipuri – supraponderalitate (sau preobezitate) și obezitate. În ceea ce privește copiii, părinții au tendința să subestimeze greutatea acestora. Atunci când recunosc faptul că au un copil „un pic plinuț”, el, din punct de vedere al medical, suferă, de fapt, de obezitate. De multe ori, copilul normoponderal este văzut de către părinți ca fiind „slăbuț” sau „cu greutate mică”, iar medicul să spună că este un copil cu greutate normală.
Ca să diagnosticăm obezitatea la un copil, avem nevoie să cunoaștem data nașterii, înălțimea, greutatea și sexul acestuia, calculându-se apoi așa-numitele „percentile de indice de masă” cu ajutorul cărora putem afla adevărul despre greutatea copilului. Există și calculatoare online, la o simplă căutare după „BMI for children” ajungem pe site-ul oficial al CDC din SUA.
Care sunt principalele cauze ale obezității la copii?
Ca și la adulți, cel mai des întâlnim obezitatea care apare ca urmare a unui surplus de energie provenită din mâncare versus energia consumată de către organism.
De la ce vârste se poate vorbi de obezitate în cazul copiilor?
Obezitatea la un copil se poate instala de la orice vârstă. Totuși atunci când apare până la vârsta de 2 ani, de obicei ne gândim la o cauză genetică, la o boală genetică însoțită de obezitate. De multe ori, părinții observă o creștere în greutate odată cu începerea grădiniței sau a școlii primare.
Există diferențe în ceea ce privește modul în care obezitatea afectează copiii în funcție de grupa de vârstă sau de gen?
Indiferent de vârsta la care apare sau la cine apare (băiat sau fată), obezitatea aduce cu ea riscul unor complicații. Acestea pot fi foarte variate: de la cum se simte copilul (și aici pot interveni colegii de grădiniță sau de școală care să facă remarci răutăcioase), adică partea psihologică (se poate izola, nu are prieteni, e anxios sau depresiv) până la boli asociate, precum diabet, astm bronșic, hipertensiune, pubertate precoce, și, în viața de adult, se pot adăuga problemele de reproducere – infertilitate, disfuncții erectile.
Mulți părinți se consolează cu ideea că va crește și va slăbi. Când ar trebui, de fapt, să se îngrijoreze în legătură cu greutatea copilului lor?
Dacă a crește înseamnă că acel copil va lua doar în înălțime și nu și în greutate (adică păstrează greutatea din momentul în care începe pubertatea) atunci, s-ar putea ca la finalul pubertății să fie normoponderal. Chiar și așa, un astfel de copil trebuie urmărit atât din punct de vedere biologic, cu analize hormonale (și aici endocrinologul pediatru este specialistul), cât și din punct de vedere nutrițional (și aici este specialist este medicul de nutriție și diabet).
De principiu, părinții ar trebui să se îngrijoreze în momentul în care observă că un copil ia în greutate de la o lună la alta și nu crește în înălțime. La fel și dacă celui mici îi apar vergeturi pe abdomen/coapse, dacă „se rotunjește” văzând cu ochii și, bineînțeles, dacă ajunge la un consult medical și medicul îi spune că are exces de greutate. Este important de menționat că diagnosticul de obezitate nu îl poate pune doar medicul endocrinolog pediatru, diabetolog, pediatrul sau medicul de familie, ci oricine. Tratamentul obezității nu-l poate face oricine, ci doar un specialist în nutriție și diabet sau unul în endocrinologie pediatrică (deși, aici, de multe ori, nu este foarte bine acoperită partea de alimentație).
Care sunt consecințele pe termen lung ale obezității în cazul copiilor?
Pe termen lung, copiii cu exces ponderal prezintă o probabilitate mare să devina adulți care vor suferi de obezitate. Există peste 200 de boli care se pot asocia cu obezitatea, unele întâlnite încă din perioada copilăriei – diabet, hipertensiune arterială, dureri articulare, depresie/anxietate, astm bronșic – , iar altele care apar în plus în perioada adultă – problemele de reproducere, diferite cancere etc.
Care sunt modalitățile eficiente de gestionare a greutății pentru copiii care sunt deja supraponderali sau obezi?
Tratamentul obezității include stil alimentar sănătos, tratament medicamentos, tratament chirurgical și terapie psihocomportamentală. În funcție de pacientul pe care îl avem în față, de particularitățile lui, putem recomanda doar modificarea obiceiurilor alimentare sau, pe lângă acestea, celelalte măsuri. De reținut este că, indiferent dacă apelezi la chirurgia metabolică sau la tratamentul medicamentos, fără a schimba obiceiurile alimentare care au dus la creșterea în greutatea, acestea nu vor avea succes pe termen lung.
În cât timp poate să revină un copil obez la greutatea normală? Oferiți exemple din practica medicală.
Fiecare copil ajunge în ritmul lui. Este important să nu se seteze niște obiective foarte îndrăznețe, cum ar fi să slăbească jumătate de kilogram pe săptămână sau să devină normoponderal în 3 luni. Pentru că vorbim despre un organism în creștere, ritmul de scădere în greutate trebuie să fie mai lent decât la un adult. De asemenea, în mod obligatoriu, calcularea necesarului caloric (adică stabilirea numărului de calorii pe care trebuie să-l mănânce zilnic) trebuie să fie făcută cu ajutorul investigației de metabolism.
Ce măsuri pot lua părinții pentru a promova un stil de viață sănătos și a preveni obezitatea la copii?
În primul rând, părinții trebuie să aibă ei înșiși un stil de viață sănătos, pentru că un copil are șanse mult mai mari să preia obiceiurile atunci când le vede, comparativ cu atunci când nu sunt în familie. Apoi, în alegerile alimentare cred că ar ajuta foarte mult, dacă ne-am gândi că alimentele au rolul de a aduce substanțe nutritive corpului, nu de a aduce plăcere. Nu neg faptul că o mâncare e bine să aibă un gust plăcut însă, dacă vom căuta doar gustul la o mâncare, de cele mai multe ori va fi vorba de alimente bogate în grăsimi sau cu glucide rafinate, simple, care nu sunt recomandate într-un stil de viață sănătos.
Inflamații și dureri articulare în sezonul rece – cum ne poate ajuta osteopatia
21.11.2024