Metode de slăbire sănătoase pentru adolescenți
De ceva vreme există o reală îngrijorare în rândul medicilor și al nutriționiștilor, legată de faptul că tot mai mulți copii și adolescenți devin supraponderali și există numeroase cazuri în care aceștia ajung obezi sau dezvoltă diabet încă dinainte de a împlini 18 ani.
06.10.2023
Timp estimat de citire:
6 minute, 6 secundeExistă mai multe explicații pentru acest fenomen cu adevărat îngrijorător, iar majoritatea au legătură cu stilul de viață modern și cu schimbările pe care acesta le-a adus. Mai exact, adolescenții din ziua de azi au acces neîngrădit la alimentele nesănătoase de tip junk food, care pentru mulți dintre ei constituie principalele mese ale zilei. Acestea sunt savurate deseori în compania băuturilor carbogazoase, care fac obiectul unor oferte tentante și creează în rândul adolescenților o adevărată dependență.
La toate acestea se adaugă și sedentarismul, datorat în mare măsură progresului tehnologic, ce are beneficii incontestabile, dar totodată îi ține pe adolescenți țintuiți în fața calculatoarelor sau petrecând ore în șir cu ochii în telefon sau tabletă.
De ce e important să slăbești
Ca adolescent sau adolescentă, probabil că te gândești că principalul inconvenient legat de surplusul ponderal este de natură estetică, fiind firesc ca la această vârstă să te preocupe în mod special felul în care arăți. Într-adevăr, kilogramele în plus afectează silueta iar din acest considerent pot genera și o scădere a stimei de sine, cu consecințe negative asupra psihicului, care oricum este vulnerabil în această etapă a vieții.
Dincolo de aceste aspecte, grăsimea acumulată poate avea consecințe negative și în planul sănătății fizice, fiind una din cauzele determinante ale diabetului de tip 2 – o boală incurabilă care te va însoți pe tot parcursul vieții. În același timp, crește riscul de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare de la o vârstă fragedă, care, de asemenea, îți vor impune o serie de restricții și precauții până la sfârșitul vieții.
Și ficatul poate fi afectat de stratul de grăsime care se acumulează pe suprafața sa, ce duce la apariția steatozei hepatice. Numită și „boala ficatului gras”, această afecțiune este de cele mai multe ori asimptomatică, însă poate determina apariția unor probleme hepatice mult mai grave.
Dacă vrei să eviți aceste riscuri, îți prezentăm câteva metode simple și sănătoase de slăbire.
Stai departe de fast-food
Știm că fast-food-urile sunt una din atracțiile principale pentru adolescenți, însă totodată constituie și una din cauzele kilogramelor în plus. Burgerii, sandwich-urile shaormele și alte produse specifice sunt numite generic junk food pentru că nu au o valoare nutrițională semnificativă iar singurul aport important este cel caloric. Mai exact, alimentele de acest gen te îngrașă fără să te hrănească, adică fără a oferi organismului nutrienți esențiali așa cum sunt vitaminele și mineralele.
Alimentele junk food conțin grăsimi saturate și grăsimi trans, care sunt considerate nesănătoase și favorizează îngrășarea, iar acestora li se adaugă și cantități mari de sare, conservanți și alți aditivi alimentari ce nu aduc niciun fel de beneficii organismului.
Pentru că știm că e greu să reziști tentației poți să mai comanzi din când în când de la fast food, dar în niciun caz nu trebuie să îți faci din aceasta un obicei zilnic și nici să consumi cantități mari, pentru compensa perioada de abstinență.
Evită energizantele și băuturile carbogazoase
După alimente junk food, băuturile carbogazoase și energizantele constituie un alt factor importat din cauza căruia adolescenții acumulează ușor kilograme în plus. Știm că sunt băuturi foarte apreciate în rândul adolescenților, însă și în privința lor îți recomandăm consumul ocazional și în cantități mici, dacă vrei să slăbești ușor și să eviți problemele de sănătate.
Motivul pentru care îți oferim acest sfat constă în faptul că băuturile carbogazoase și energizantele conțin cantități mari de zahăr, despre care probabil că ai aflat că favorizează îngrășarea. Zahărul conține „calorii goale” adică are un aport caloric sporit, fără o oferi organismului nutrienți esențiali necesari în procesele metabolice.
Zahărul ajuns în organism se depune ușor sub formă de grăsime și în același timp stimulează apetitul, inducând pofta de alimente grase, bogate în calorii.
Din același motiv îți recomandăm să eviți și dulciurile care conțin zahăr, dar și pe cele cu îndulcitori artificiali.
Consumă alimente bogate în nutrienți esențiali
Ca alternativă la alimentele nesănătoase despre care am amintit mai devreme îți recomandăm o serie de produse care aduc beneficii pentru sănătate și totodată te ajută să slăbești sănătos, fără a te înfometa. Ne referim la produsele cu un aport nutrițional bogat, care conțin vitamine, minerale și alte substanțe de care organismul are nevoie pentru derularea funcțiilor metabolice. Chiar dacă și acestea au calorii, aportul este unul mai scăzut și este compensat de celelalte substanțe nutritive care ajută organismul să ardă mai ușor aceste calorii și să le transforme în energie, în loc să le stocheze sub formă de grăsime.
Primele pe lista alimentelor recomandate sunt fructele și legumele, consumate de preferință proaspete, pentru a beneficia în totalitate de vitaminele și mineralele pe care le conțin. Urmează cerealele integrale, alături de produsele de panificație pe bază de făină integrală (pâine, paste, biscuiți). Pentru un aport de proteine și vitamine din complexul B, meniul unei mese sănătoase poate fi completat cu carne slabă precum cea de pui sau curcan, ouă, pește, fructe de mare și lactate degresate.
Fii mai activ în fiecare zi
Secretul slăbirii sănătoase nu stă doar în alimentație, ci și în activitatea fizică, de aceea este necesar să petreci mai puțin timp la calculator sau pe canapea, pentru a fi mai activ sau mai activă. Mișcarea necesită mai multă energie, iar acesta se obține în organism prin arderea caloriilor și a grăsimilor. Așadar, cu cât faci mai multă mișcare și depui un efort mai intens, cu atât organismul va arde mai multe calorii și va topi stratul de grăsime, convertindu-l în energie.
Prin urmare, fă cât mai multă mișcare și poți începe prin a merge mai mult pe jos, renunțând la transportul în comun, trotineta electrică, hoverboard sau orice alt dispozitiv care te ajută să te deplasezi fără efort. Dacă dorești să te deplasezi mai rapid, o alternativă sănătoasă este bicicleta, pe care o poți o folosi zilnic.
În același timp, te încurajăm să mergi la sală, să ieși mai des la un fotbal sau un baschet cu prietenii să te apuci de alergat sau, dacă iubești natura, să profiți de timpul liber din weekend pentru a face drumeții.
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Tot ce trebuie să știi despre dieta Ikanos
14.11.2024