Mituri despre slăbit care îngrașă!
Țîi un regim strict, faci sport în mod regulat și tot nu slăbești? Ei bine, e posibil ca regulile pe care încerci atât de mult să le respecți să te îngrașe și mai mult.
16.11.2010
Timp estimat de citire:
4 minute, 41 secundeMitul 1 – Într-un regim de slăbit poți mânca oricât de multe fructe.
Chiar dacă fructele rămân o alternativă mai bună la consumul de biscuiți, ar trebui să fii totuși prudență dacă dorești să scapi de kilogramele în plus. “Fructele au puține grăsimi și conțin multe nutrimente și vitamine importante, așa că sunt o gustare de preferat”, explică dr. Brigid McKevith, de la Fundația Britanică de Nutriție. “Ai totuși grijă pentru că fructele conțin și multe zaharuri naturale. Zece mere pe zi înseamnă 600 de calorii – foarte mult dacă ții o dietă în funcție de numărul de calorii consumate”, completează dr. McKevith .
Mitul 2 – Dacă scrie că e “sănătos”, e bun și pentru mine.
În marile magazine sunt rafturi pline cu produse pe care scrie „sănătos”. Trebuie să ai grijă însă pentru că nu există nicio lege care să interzică producătorului acest lucru. Alimentele etichetate ca fiind sănătoase nu sunt întotdeauna și alimente bune pentru dietă. Chiar dacă au puține calorii, grăsimi, zahăr sau sare, nu înseamnă că este de ajuns. Trebuie să verifici întotdeauna eticheta cu valorile nutriționale și să nu crezi că poți mânca oricât vrei doar pentru că scrie pe acel produs că e bun.
Mitul 3 – Toate plăcerile culinare ar trebui interzise
Indiferent de tipul de regim pe care îl țîi, ar trebui să treci în mare grabă pe lângă rafturile cu dulciuri din supermarket, fără a te uita de două ori. Pe de altă parte, abstinența ar putea face mai rău. Multe studii au arătat că, dacă îți refuzi un ospăț ocazional, te va face să ți-l doreșți și mai mult. Astfel va fi și mai greu de respectat regimul sănătos pentru o perioadă mai mare de timp pentru că vei ceda în cele din urmă. Este indicat să mănânci o pătrățică de ciocolată amăruie când ți-e poftă de ceva dulce pentru că are mai puține grăsimi.
Mitul 4 – Înfometarea mă va ajuta să scap de kilogramele în plus
Haideți să recunoștem, cine nu a fost puțin invidios pe un prieten care a slăbit 3 kilograme într-o săptămână mâncând doar supă de varză sau grapefruit? Este dezastros să îți privezi corpul de elementele nutritive esențiale, cu atât mai mult dacă vrei ca dieta respectivă să fie eficientă. Chiar dacă pierzi în greutate, acele câteva kilograme sunt masă musculară. Nu este o soluție să sari peste mese sau să te înfometezi. Pe lângă faptul că vei resimți o stare de slăbiciune, când vei reveni la un regim normal, vei avea tendința să mănânci excesiv de mult. Cel mai bine ar fi să îți planifici mese regulate cu gustări sănătoase care vor menține nivelul zahărului din sânge în limite normale.
Mitul 5 – Gimnastica zilnică este cea mai bună metodă de ardere a caloriilor
Este foarte sănătos să faci sport zilnic, dar nu îți imagina că vei scădea și în greutate ori de câte ori faci sport! Dacă faci același tip de exerciții în fiecare zi, mușchii se vor obișnui și vei intra în perioada de stagnare, de aceea trebuie să introduci mereu exerciții noi cu diferite grade de dificultate. Încearcă să adaugi greutăți pentru a-ți dezvolta musculatura și a arde mai multe calorii sau schimbă tipul de exerciții. Foarte important este ca după ce ai făcut sport dimineața să nu vegetezi tot restul zilei. Un studiu britanic recent a demonstrat că persoanele care s-au apucat de sport pentru a slăbi uneori nu mai ardeau calorii pentru că leneveau toată ziua. Să nu mai vorbim de batoanele de musli pe care le consumau ca răsplată pentru efortul depus în timpul exercițiilor și puneau la loc toate caloriile arse.
Mitul 6 – Carbohidrații ar trebui interziși în dietă
Cu toate că dieta Atkins, bazată în special pe consumul de proteine și pe eliminarea carbohidraților, a câștigat popularitate, nu este chiar cel mai indicat regim. Carbohidrații sunt foarte importanți pentru că sunt principala sursă de energie a corpului. Fără ei vei simți oboseală, letargie și mai mult ca sigur îți va fi poftă de produse nesănătoase. Carbohidrații ar trebui incluși în orice regim. Trebuie doar să ai grijă la dimensiunea porției și cu ce ii combini. De exemplu, cartoful copt este un aliment gusots și hrănitor, dar nu îl consuma cu brânză și unt!
Mitul 7 – Nu pot face nimic să îmi schimb forma corpului
De câte ori nu te-ai plâns că ai moștenit coapsele mari și posteriorul rotund de la mama? Chiar dacă este adevărat, nu e o scuză să nu faci nimic pentru a-ți schimba formă corpului. S-a demonstrat că genele sunt răspunzătoare în proporție de 60 – 80% de forma corpului, dar mai ai 40% șanse să arăți bine. Chiar dacă nu vei avea silueta lui Kate Moss, dacă faci sport și adopți un regim de viață sănătos, poți slabi.
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Tot ce trebuie să știi despre dieta Ikanos
14.11.2024