Nicoleta Nuca: „Imi fac plinul de vitamine cu ajutorul unor superalimente”
Nicoleta Nuca este o tanara talentata, ambitioasa, originara din Republica Moldova. Drumul ei catre celebritate a fost unul lin din momentul in care a aparut pe scena show-ului X Factor. Prima piesa lansata, melodia „Nu sunt” a avut o mare priza la public, iar de atunci, Nicoleta este o prezenta obisnuita in industria muzicala romaneasca si in topurile de profil.
13.03.2017
Timp estimat de citire:
4 minute, 14 secundeA colaborat cu numerosi artisti romani, printre care Cabron si Carla’s Dreams, iar in prezent Nicoleta studiaza actoria. Este o aparitie de invidiat, merge la sala de fitness si are un stil de viata sanatos. Stie ca imaginea conteaza si spune ca, pe langa voce, posteriorul este un alt atuu. I-ati vazut abdomenul? Nicoleta este o nuca… tare!
Slab sau Gras: Canti de la varsta de 5 ani, iar dupa participarea la emisiunea X Factor ne-ai cucerit pe toti cu talentul tau. Cum te-a schimbat notorietatea?
Nicoleta Nuca: Vreau sa cred ca notorietatea nu m-a schimbat ca om. Da, e adevarat ca am devenit mult mai ocupata si mai cunoscuta, dar principiile de viata, valorile si educatia primite acasa si la scoala au ramas aceleasi in timp. Mi s-a spus inca de cand eram copil ca lucrurile frumoase la care visezi se obtin prin munca, stradanie si dorinta. Iar de noroc e nevoie doar pentru a te afla in locul potrivit, la momentul potrivit.
Stim ca ai un stil de viata sanatos. Ai eliminat defintiv vreun aliment din dieta?
Am eliminat zaharul alb, inlocuindu-l cu miere sau sirop de agave, dar si faina alba. Incerc sa consum cat mai rar, spre deloc, alimentele procesate si in ultima vreme am renuntat si la carnea rosie. Mananc doar peste si fructe de mare pentru aportul necesar de proteine. In rest, am grija sa mananc curat si sa combin corect alimentele. Consum fructe si legume, lactate, paine din faina integrala, cereale precum quinoa sau hrisca si ii ofer organismului vitaminele si mineralele necesare cu ajutorul unor superalimente precum pudra de spirulina, acai, maca, baobab, chlorella etc.
Am aflat ca faci foarte mult sport, ca mergi aproape zilnic la sala de fitness, cu o singura zi de pauza pe saptamana. Ai un antrenor personal? Urmezi un anumit program?
Am avut o perioada in care mergeam la sala foarte des, dar luand in considerare ritmul de viata pe care il am acum, merg de trei ori pe saptamana ca sa le reusesc pe toate, dar si ca sa ma odihnesc si sa se refaca masa musculara.
Cum arata meniul tau intr-o zi obisnuita?
Incerc sa am un meniu variat pe timpul zilei, atat cat imi permite programul. Micul dejun este lege pentru mine, nu ies din casa dimineata pana nu iau prima masa a zilei. De obicei, e constituita din doua oua fierte sau prajite in ulei de cocos, o felie de paine integrala cu avocado, o feliuta de branza de capra si ceai/cafea sau o omleta din 2-3 albusuri si un galbenus alaturi de legume, iaurt (nedegresat) cu fructe proaspete si fulgi de hrisca sau pancakes din banane cu oua. La pranz si la cina mananc o salata cu „de toate”, peste sau fructe de mare cu legume gatite la cuptor sau la abur. Uneori, daca nu am timp pentru masa o inlocuiesc cu un baton proteic. Intre mese mananc fructe sau migdale.
Trebuie sa ai si o placere culinara vinovata. Care ar fi aceea?
Sunt o mare pofticioasa. Imi plac deserturile cu ciocolata, fructe, creme etc.
Te-ai nascut in Chisinau si ai locuit o perioada in Italia. Care sunt gusturile care iti amintesc de cele doua regiuni?
Cand ma gandesc la Chisinau, imi vin in minte coltunasii cu branza (ar fi ravioli cu umplutura de branza, tipic moldovenesti), placintele cu branza, visine, dovleac si zeama de pui cum numai mama stie sa faca. Italia, in schimb, ma duce cu gandul la lasagna, melanzane alla parmigiana, prosciutto di Parma, risotto allo zafferano, cannoli siciliani (unul dintre deserturile mele preferate).
Iti place sa gatesti, sa-ti surprinzi apropiatii?
Nu prea imi place sa gatesc, in schimb, imi place sa mananc ce gateste mama. Ma pricep bine sa pregatesc micul dejun si cateva preparate simple, la cuptor, dar din lipsa de timp, nu prea petrec mult timp in bucatarie.
La ce proiecte lucrezi in prezent?
Ma concentrez cat pot de mult pe facultatea de actorie. In rest, lucrez la piese noi in studio. Va urma si o colaborare.
Ce ai vrea sa stie omenii despre tine?
Sunt o persoana sincera si discreta, care iubeste si se bucura de lucrurile marunte. Ador ceea ce fac si nimic nu ma va opri din drumul spre telul pe care mi l-am propus. Stiu de unde am plecat si stiu unde vreau sa ajung. Voi reusi cu sustinerea oamenilor dragi si a echipei extraordinare alaturi de care muncesc.
Nicoleta pe scurt.
Dimineata imi place sa… lenevesc in pat.
Melodia care ma relaxeaza se numeste… Caught out in the rain – Beth Hart.
Felul meu preferat de mancare este… sushi.
Vara aceasta vreau sa-mi petrec vacanta… intr-o zona cu clima tropicala.
Florile mele preferate sunt… trandafirii.
Ruxandra Dumitrescu
Geanina Ilieș: “Îmi place foarte mult ciocolata, dar nu înseamnă că o mănânc zilnic”
25.02.2020