Numărul de cancere la cei sub 50 de ani, mai mare cu aproape 80% față de acum 30 de ani
Omenirea se confruntă cu o adevărată explozie de cazuri de cancer. Incidența cancerului la persoanele de până în 50 de ani a crescut cu 79,1% la nivel mondial în ultimele trei decade, ceea ce a dus la o creștere cu 27,7% a numărului de decese. Datele îngrijorătoare reies dintr-un raport recent apărut în revista medicală BMJ Oncology.
11.09.2023
Timp estimat de citire:
3 minute, 30 secundeCancerul a devenit o importantă cauză de morbiditate și mortalitate la nivel mondial. Potrivit studiului Global Burden of Disease 2019, un demers științific de proporții care cuantifică amploarea totală a poverii bolilor și tendințele din ultimii 30 de ani în întreaga lume, numărul de cazuri noi de cancer diagnosticate la persoanele cu vârste cuprinse între 14 și 49 de ani a crescut de la 1,82 milioane în 1990 la 3,26 milioane în 2019.
Pentru a oferi o imagine mai clară asupra situației, o echipă de cercetători de la Școala de Medicină a Universității Zhejiang, din China, a analizat în detaliu toate statisticile privind 29 de tipuri de cancer, colectate din 204 țări. Oamenii de știință au descoperit cu această ocazie diferențe notabile între realitate și percepțiile comune privind tipurile de cancer care afectează grupurile de vârstă mai tinere.
Perspective sumbre, mai ales pentru femei
Cancerul de sân deține cea mai mare pondere atât în ceea ce privește incidența, cât și numărul de decese prin cancer înregistrate în rândul persoanelor sub 50 de ani. Conform raportului, peste 1 milion de persoane sub 50 de ani au murit de cancer în 2019, cancerul de sân fiind responsabil de cele mai multe dintre aceste decese.
O frecvență crescută în rândul adulților tineri o au și cancerele nazofaringiene, de plămâni, de intestin și de stomac. Cancerul nazofaringian și de prostată au înregistrat cea mai rapidă creștere din 1990. Pe de altă parte, ratele de diagnosticare a cancerului hepatic cu debut precoce au scăzut.
Experții spun că aceste tendințe au legătură cu disponibilitatea metodelor eficiente de prevenție. Concret, în cazul cancerului de ficat, cele mai multe cazuri sunt cauzate de virusul hepatitei B pentru care există o vaccinare eficientă, pe când în cazul cancerului nazofaringian nu avem această soluție. Acesta din urmă este cauzat în mare parte de virusul Epstein-Barr, pentru care, la ora actuală, nu există o vaccinare eficientă.
Cele mai mari creșteri în ceea ce privește rata de diagnosticare a cancerelor cu debut precoce au fost înregistrate în America de Nord, Australasia (Australia, Noua Zeelandă, Noua Guinee și insulele vecine din Oceanul Pacific) și Europa de Vest. În țările cu venituri mici și medii, în schimb, au fost înregistrate cele mai mari rate de deces. Zonele cel mai greu încercate din acest punct de vedere au fost Oceania, Europa de Est și Asia Centrală. Ratele de deces și problemele de sănătate au fost disproporționat de mari în țările din aceste regiuni, femeile fiind deosebit de afectate.
Bazându-se pe datele analizate, cercetătorii preconizează că numărul cazurilor noi de cancer cu debut precoce – definit ca apărând înainte de vârsta de 50 de ani – va crește cu 31% la nivel mondial până în 2030, cu o creștere corespunzătoare de 21% a numărului de decese. Riscul este mai mare pentru persoanele cu vârste cuprinse între 40 și 49 de ani.
Prevenția, cea mai bună strategie pe termen lung
Cancerul este, în general, mai răspândit la adulții de peste 50 de ani, dar iată cu noile date arată o creștere alarmantă a cancerului cu debut precoce (<50 de ani). În comparație cu cancerul cu debut tardiv, creșterea numărului de cazuri de cancer cu debut precoce are implicații personale și sociale semnificative.
Aceste date reiterează o dată în plus importanța adoptării programelor de prevenție, fiind știut faptul că 30-50% dintre cancere pot fi prevenite și că expunerea la factorii de risc la începutul vieții sau la vârsta adultă tânără pot crește incidența cancerului cu debut precoce. Printre factorii de risc evitabili regăsim sedentarismul, obezitatea, dieta dezechilibrată, consumul de alcool și fumatul.
În ce poziție e bine să iei medicamentele, pentru efecte rapide
24.10.2024