Nutritia si fertilitatea
Statusul ponderal al unui individ este foarte important. Nu este bine sa fii nici prea gras, dar nici prea slab. Desi greutatea perfecta nu exista, fiecare dintre noi avem o tinta din acest punct de vedere. De asemenea, ceea ce mananci trebuie sa iti asigure nutrientii necesari intr-un mod adecvat. Un lucru de care trebuie sa tii seama este faptul ca problemele de greutate si nutritie pot avea implicatii multiple asupra starii de sanatate.
16.05.2016
Timp estimat de citire:
4 minute, 3 secundeDincolo de aspectele ce tin de estetica, greutatea normala si nutritia corespunzatoare sunt factori importanti pentru o viata sanatoasa. Si cand spun asta, ma refer inclusiv la viata sexuala si la fertilitate. Fertilitatea este un proces complex care poate fi influentat negativ de anumiti factori legati de compozitia corporala si de nutritie. Statusul nutritional optim preconceptional creste sansele de conceptie si asigura o sarcina fara probleme si un nou-nascut robust.
Daca statusul nutritional nu e adecvat, apare alterarea mediului in care se dezvolta ovulele si spermatozoizii si se modifica nivelurile de hormoni implicati in reproducere. Din fericire, factorii nutritionali negativi au o influenta temporara pe fertilitate: odata corectati, problema se rezolva.
Dietele excesive influenteaza fertilitatea
O problema intalnita in practica o reprezinta subnutritia, cand femeia nu mananca suficient, nici cantitativ, nici calitativ. Subnutritia are o influenta semnificativa mai ales daca se instaleaza in mod acut, cum se intampla, de exemplu, atunci cand vrei sa scazi rapid si foarte mult in greutate. La normoponderale, pierderi mai mari de 10-15% din greutatea normala conduc la diminuarea concentratiei de estrogeni si de progesteron, ceea ce poate avea ca efect amenoree, cicluri anovulatorii, faza luteala scurtata sau absenta. Oamenii de stiinta considera ca 30% din cazurile de infertilitate se leaga de scaderea inadecvata si inoportuna in greutate.
Sportul in exces poate avea efecte negative
Pot aparea tulburari de fertilitate si legate de exercitiile fizice deosebit de intense, care au adesea ca scop scaderea in greutate. Astfel, se observa ca, la atletele de performanta, intarzie pubertatea si poate lipsi ciclul menstrual. Astazi se considera ca tulburarile de ciclu sunt cauza deficitelor nutritionale ce determina modificari metabolice si hormonale.
Este cunoscut faptul ca subponderalitatea materna creste riscurile de complicatii in timpul sarcinii si de nou-nascut prematur sau prea mic pentru varsta gestationala.
Una dintre cauzele amenoreei
Greutatea mica se poate insoti de amenoree. Este descrisa asa-zisa amenoree hipotalamica (amenoree legata de greutate). Ea pare a fi o cauza comuna de amenoree si anovulatie prin interferarea secretiei de GnRH (gonadotropin-releasing hormone) si a hormonului luteinizant. Uneori se poate adauga deficienta de leptina din cauza nivelului scazut de tesut adipos. Instalarea amenoreei este succesiva scaderii ponderale semnificative, pana la subponderalitate, si exercitiilor fizice prea intense. Problema este intalnita frecvent la femeile intelectuale, care sunt supuse unei vieti cu nivel crescut de stres social. Obiectivele in aceasta afectiune sunt reprezentate de cresterea in greutate si de ameliorarea dietei, practica aratand ca 3-5 kg asigura reluarea fertilitatii normale si amelioreaza evolutia unei eventuale sarcini.
La polul opus subponderalitatii se afla supraponderalitatea si obezitatea. Si ele pot afecta fertilitatea. Dar si aici, efectele negative pot fi neutralizate de masuri adecvate.
Infertilitatea la supraponderali
Cauzele infertilitatii la obezi par a fi legate de cresterea stresului oxidativ la care sunt supuse ovulele si spermatozoizii. Pe de alta parte, adipocitele produc estrogeni, androgeni, leptina, dar nu in acord cu trebuintele organismului, ceea ce duce la afectarea proceselor implicate in reproducere (dezvoltarea foliculara, ovulatia, producerea si maturarea spermatozoizilor). La barbatii obezi exista risc de infertilitate prin nivel scazut de testosteron, de SHBG (sex hormone-binding globulin) si prin numarul mic de spermatozoizi. La femeia obeza, riscul de infertilitate are la baza ciclurile neregulate si anovulatorii cauzate de nivelurile mari de estrogeni si testosteron liber. Inca si mai mult, ciclurile neregulate pot fi cauza ingrijirilor prenatale reduse (femeia nu isi da seama ca este insarcinata!).
Gravidele obeze pot naste copii prea mari
Un factor in plus este inflamatia cronica (partial intretinuta de deficitul de vitamina D, comun la obezi). Aceasta afecteaza troficitatea ovulelor in dezvoltare si a spermatozoizilor ce se afla in proces de maturatie. Femeile obeze au o rata crescuta a unor afectiuni asociate, toate cu efecte negative asupra fertilitatii sau a sanatatii gravidei si a bunei dezvoltari a fatului: sindrom metabolic, sindrom de ovar chistic, diabet gestational, hipertensiune gestationala. In plus, creste riscul de a avea un nou-nascut prea mare (macrosom), care sa necesite o nastere prin cezariana. Evident, obiectivul central este scaderea sanatoasa in greutate, aceasta trebuind sa fie prima alegere in infertilitate. Astfel, 100 de calorii in minus pe zi au drept consecinta pierderea a 4,5 kilograme pe an.
Concluzia acestui articol este ca mentinerea unui status nutritional si ponderal adecvat este foarte importanta si pentru fertilitate. Daca ai probleme de fertilitate, gandeste-te daca nu au legatura cu greutatea si nutritia. Pentru ca, daca au, se pot rezolva cu usurinta prin corectarea deficientelor sau surplusului ponderal.
Dr. Corina Zugravu
Specialist igiena alimentatiei si nutritie
Alimente care conțin vitamina A (surse vegetale și animale)
18.11.2024