O serie de molecule din fructe, ceai sau cacao ajută la scăderea hipertensiunii arteriale
Vești încurajatoare pentru persoanele care riscă sau se confruntă deja cu hipertensiune arterială. Oamenii de știință au dovezi clare potrivit cărora aportul ridicat de flavanoli, compuși bioactivi găsiți în numeroase alimente pe bază de plante, ajută la reducerea valorilor tensiunii arteriale.
08.01.2021
Timp estimat de citire:
1 minut, 33 secundePentru a investiga impactul flavanolilor, o cunoscută subcategorie de flavonoizi cu efecte antioxidante puternice, cercetătorii de la Universitatea din Reading, Marea Britanie, a recurs la o metodă foarte precisă: detectarea în sânge a biomarkerilor specifici. Așadar, la abordare obiectivă. În total, au fost efectuate teste în cazul a aproximativ 26.000 de adulți europeni. Ulterior, aceste date au fost confruntate cu măsurători ale tensiunii arteriale.
Descoperire promițătoare
Studiul a scos la iveală diferențe „semnificative” între subiecții care prezentau cele mai mari și cele mai mici niveluri de flavanoli în organism. La bărbați, diferența de presiune sistolică (cea mai mare valoare) a fost de 1,9 mmHg, iar la femei de 2,5 mmHg. Este un beneficiu care poate fi obținut prin aderarea la dieta mediteraneeană sau prin reducerea moderată a consumului de sare.
Analiza mai detaliată a subgrupurilor a relevat că au beneficiat de pe urma integrării în dietă a flavanolilor mai ales persoanele cu tensiune arterială crescută. În cazul lor efectul a fost cel mai puternic.
„La nivelul populației, consumul de flavanoli ar putea, prin urmare, să joace un rol major în conservarea sănătății cardiovasculare”, au comentat autorii studiului.
În ceea ce privește sursele alimentare de flavanoli, acestea sunt multiple și ușor de inclus în dieta oricui. Putem obține acești compuși prețioși pentru sănătate din ceai, struguri (inclusiv vin roșu), cacao (și ciocolată neagră), fasole, cireșe, caise, mere (cu tot cu coajă), mure, zmeură, coacăze sau căpșune.
În ce poziție e bine să iei medicamentele, pentru efecte rapide
24.10.2024