Produsele din cocos – ce sa alegem?
Produsele din nuca de cocos sunt pentru multi ingrediente banale in bucataria de zi cu zi. Dupa ce s-au bucurat de o popularitate enorma, as zice exagerata, au ajuns astazi sa fie considerate alimente nesanatoase, mai ales cand vine vorba de ingredientele cu multa grasime.
29.11.2018
Timp estimat de citire:
3 minute, 32 secundeCare este adevarul si ce contin produsele din nuca de cocos?! Speram sa facem putina lumina in acest articol.
Fructul cocotierului
Nuca de cocos este fructul cocotierului, un copac versatil care da multe produse utile omului. Cocotierul creste doar in zone umede si insorite, provenind din Indonezia, Malayezia, Filipine, India, Sri Lanka sau Maldive. Astazi a „emigrat” si in alte zone similare ale Globului. Desi se numeste „nuca de cocos”, nu este propriu-zis o nuca, ci o… drupa, adica un fruct cu miez carnos si un sambure cu samanta la interior. Alte drupe ar fi maslinele, mango, piersicile, ciresele sau migdalele.
Topul produselor din cocos
- Apa de cocos
Aclamata ca fiind o noua bautura naturala exceptionala, a fost propusa ca solutie ideala pentru rehidratarea sportivilor. Este bogata in electroliti de tipul magneziului, potasiului sau calciului. Are cam 19 Kcal/100 ml, majoritatea provenind din zaharuri (glucoza si fructoza), ceea ce o face potrivita in efortul fizic. Apa de cocos este extrem de buna si ti-o recomand cu caldura, fie bauta direct din nuca, fie gata ambalata in cutii sau sticle, pentru ca este si foarte bogata in antioxidanti. Atentie, insa, sa nu aiba diferite adaosuri (zahar, conservanti etc.).
Miezul nucii de cocos este foarte bogat in lipide saturate. Adevarat, nu are colesterol, dar studiile au aratat de nenumarate ori ca excesul de grasimi saturate are efecte negative asupra profilului lipidic plasmatic al omului, favorizand cresterea lipidelor „rele”.
- Jeleul de cocos
Este „carnea” nucilor foarte tinere, care nu au implinit inca 7 luni. Compozitia este similara cu a nucilor mai batrane, dar contine mai multa apa si mai putina grasime. Este folosita ca desert in tarile asiatice si are o aroma excelenta.
- „Carnea nucii (miezul)”
Miezul poate fi consumat de indata ce a fost scos din nuca sau mai tarziu, deshidratat si macinat, sub forma de faina, fulgi, miez ras etc. Miezul proaspat este foarte cremos si cu gust bogat, pentru ca are un continut mare de grasime. 100 g de miez au aproximativ 354 Kcal, cea mai mare parte datorate grasimii, care contribuie cu 33%. Daca miezul e uscat si transformat (macinat, ras etc.), el isi mareste valoarea calorica, pentru ca pierde doar apa. Miezul uscat (copra) ca atare sau sub forma de derivate ajunge sa aiba aproximativ 660 Kcal, din care 540 provin din grasime
- „Laptele” de cocos – adevaratul „lapte” se obtine prin presarea miezului si adaos de apa. O cana de lapte are multe calorii, pentru ca are si foarte multa grasime (552 kcal la o cana de 240 ml).
Chiar daca „avocatii” cocosului spun ca grasimile cu lant mediu continute de nuca de cocos nu au un impact negativ, realitatea este ca toate produsele din cocos au mult prea multe grasimi saturate pentru a avea un efect favorabil in consumul pe termen lung si in cantitate mare.
Atentie la uleiul de cocos!
Din miezul proaspat al nucii de cocos se extrage de regula uleiul, care va fi comercializat ca atare, virgin, bogat in antioxidanti, dar format aproape exclusiv din grasimi saturate. Din copra, miezul uscat, se scoate un ulei care va fi rafinat si va pierde unele din substantele utile ale uleiului virgin. Oricum ar fi, insa, ne aflam in fata unor grasimi comerciale care sunt departe de a fi ideale daca se consuma in exces. Uleiul de cocos se topeste la 24 de grade si, fiind saturat, este extrem de stabil la tratamente termice (la prajit). De aceea poate fi folosit la o mare varietate de produse carora le da si un gust extrem de bun. Cu toate acestea, subliniez ca utilizarea lui trebuie sa fie limitata si, ori de cate ori reteta o permite, sa fie inlocuit cu un ulei bogat in grasimi nesaturate, cum este uleiul de masline.
In concluzie, ca si in cazul altor alimente, cocosul este gustos si il recomand ocazional, fara excese. Rasfata-te din cand in cand cu o inghetata, o prajitura sau un curry cu lapte de cocos, dar nu manca mai mult decat este cazul!
Dr. Corina Zugravu
Medic primar igiena alimentatiei si nutritie
Alimente care conțin vitamina A (surse vegetale și animale)
18.11.2024