Proteine animale versus proteine vegetale?!
Sper că ai observat că la finalul titlului am pus două semne care arată clar că cele două tipuri de proteine nu se află într-un eventual conflict. Adesea am auzit pusă problema în acest fel și mi se pare o abordare greșită. Proteinele sunt nutrienți foarte importanți care se găsesc în toate alimentele.
08.05.2021
Timp estimat de citire:
3 minute, 32 secundeCă e vorba de spanac sau de somon, de o felie de tort cu ciocolata sau de un măr, peste tot găsim proteine. Evident, cantitățile sunt net diferite și fiecare aliment vine cu “bagajul” lui. Proteinele au “însoțitori”, unii mai sănătoși, alții, nu. Să luăm exemplul proteinelor aduse de o bucată de ceafă de porc. Ele sunt însoțite de grăsimi din plin, și încă din cele saturate și cu mult colesterol. La polul opus, o mâncare de linte aduce și ea multe proteine, dar și fibre și fitonutrienți foarte sănătoși.
Rolul proteinelor
Ele sunt folosite de organismul uman pentru construirea de structuri noi (când creștem, în perioada de sarcină, când ne refacem după boli, când lucrăm pentru a ne mări masa musculară etc.), dar și în procese metabolice complicate (de exemplu, în imunitate și detoxifiere) sau ca sursă de energie. Există însă o diferență majoră între proteinele animale și cele vegetale? Practic, nu. Și asta pentru că în realitate nu proteinele ca atare îndeplinesc rolurile amintite, ci “cărămizile” din care ele sunt formate, numite aminoacizi.
Alimentele de origine animală care conțin cea mai mare cantitate de proteine sunt oul, cea mai completă sursă de proteine, brânzeturile maturate care pot ajunge la 30% conținut proteic și carnea.
Aminoacizii, esențiali și neesențiali
Când mâncăm un aliment care conține proteine, acestea sunt digerate și împărțite în componentele lor de bază, aminoacizii. Aceștia sunt apoi absorbiți și ajung într-un mare “rezervor”, de unde organismul îi va folosi în continuare după plac. Și-au pierdut identitatea originii, nimeni nu mai știe în această fază dacă provin din alimente vegetale sau animale. Aminoacizii aceștia sunt de mai multe feluri: esențiali și neesențiali. Cuvântul “esențial” în nutriție înseamnă doar că acel compus nu poate fi sintetizat de organism. În cazul de față, sunt 8 aminoacizi care nu pot fi sintetizați, deci trebuie aduși prin alimente. Proteinele animale conțin fără urmă de îndoială toți aminoacizii esențiali, combinația ideală fiind reprezentată de proteinele oului.
Dintre alimentele vegetale, cele mai multe proteine sunt conținute de soia, proteinele ei fiind similare celor din carne, linte și mazăre.
Proteinele vegetale și aminoacizii lor
Adesea li se reproșează proteinelor vegetale că, spre deosebire de cele animale, nu conțin aminoacizii esențiali și că nu sunt adecvate pentru rolurile metabolice obișnuite. Acest lucru nu este adevărat. Proteinele vegetale conțin toți aminoacizii esențiali dar, cu excepția celei de soia care seamănă perfect cu proteina din carne, au o cantitate puțin mai mică dintr-un astfel de aminoacid, numit și “limitant”. Însă proteine vegetale diferite au aminoacizi limitanți diferiți, deci în marele “bazin” cu aminoacizi al organismului acest lucru se corectează. Să îți dau un exemplu: cerealele au ca aminoacid limitant – lizina. Leguminoasele (fasolea, lintea, năutul) au ca aminoacid limitant metionina. Deci, combinând, așa cum și facem în realitate, alimente cu aminoacizi limitanți diferiți, rezultă că aprovizionăm organismul cu absolut tot ce îi trebuie. Altfel spus, proteinele vegetale sunt “complete” și pot substitui fără probleme alimentele ce conțin proteine animale. Este chiar indicat să o facă, pentru că, așa cum spuneam mai sus, alimentele vin cu “bagaj” și în lumea vegetală găsim nutrienți strict necesari pentru sănătate, cum sunt fibrele, vitamina C, vitamina E etc.
Vreau să îți reamintesc că există multe persoane care trăiesc perioade foarte lungi, poate toată viața, numai cu alimente de origine vegetală și nu dezvoltă malnutriție proteică. Aceasta poate fi o dovadă clară că afirmația conform căreia proteinele vegetale sunt incomplete este neadevărată.
Alimente care conțin vitamina A (surse vegetale și animale)
18.11.2024