Randi, in forma maxima dupa 5 ani de sport zi de zi
Dupa mai bine de un deceniu de muzica, Randi isi mentine in continuare titulatura de "artist de top". Este omul care compune cu succes piese pentru el insusi, dar si pentru alti artisti, avand la activ colaborari cu Delia, Loredana, Corina, Jo, Andreea Banica si multi altii. In calitate de cantaret, producator si compozitor de succes, cariera lui Randi sau, mai bine zis, Andrei Ropocea, prinde aripi din ce in ce mai mari.
21.03.2018
Timp estimat de citire:
4 minute, 36 secundeAm stat de vorba cu Randi, descoperind un artist motivat si preocupat de un stil de viata sanatos. Ce a iesit, puteti citi in interviul de mai jos. Voua va place de Randi?
Prin ce piesa ti-ai descrie personalitatea?
Mi-e greu sa raspund cu o singura piesa, pentru ca personalitatea este un complex de stari in continua schimbare. Insa cred ca in ultima vreme “Puteri asupra mea” ar fi o piesa care imi descrie personalitatea sau starea cel mai bine.
Femeia perfecta gateste sau cineaza la resturant?
Femeia perfecta le face pe amandoua.
Ce inseamna pentru tine o femeie care „arata” bine?
O femeie care doar arata bine nu este suficienta pentru mine. A arata bine este o calitate mostenita care pentru mine are valoare vreo 5 minute. Calitatile pe care le dobandesti prin munca sunt cele pe care le apreciez. Dorinta de a evolua continuu ma cucereste la o femeie.
Te pricepi la gatit la fel de bine precum te pricepi sa canti?
Ma pricep la gatit, da. Mai ales ca imi place sa mananc sanatos si aleg destul de des sa imi prepar lucruri de unul singur. Nu-mi dau seama cat de bine gatesc in comparatie cu cantatul, insa prietenii imi spun ca am gatitul in sange…ca sa zic asa.
Ce aliment se regaseste cel mai des in meniul tau?
Avocado si oua.
Ce atitudine ai fata de diete: mananci orice sau ai reguli stricte, alimente de care nu te atingi sub nicio forma?
Nu am o dieta anume, ci mai degraba un stil de viata: mananc si traiesc sanatos, pentru a fi sanatos. Nu mananc carne, prajeli, paine, cartofi sau carbohidrati in exces. Incerc sa mananc produse din surse de incredere, bio.
Esti un artist care-si petrece multe nopti pe scena. Mananci la ore tarzii in noapte?
Cand mananc la ore tarzii, mananc fie proteine, fie salate sau shake-uri de cazeina.
Care a fost cea mai ciudata experienta culinara?
De curand am avut la masa carne de cal, iar asta m-a scarbit, din toate punctele de vedere. Nu am gustat, mi se pare ciudat sa mananci carne de cal. Oricum mananc foarte rar carne (aproape deloc) si cu atat mai putin as manca asa ceva.
Spune-mi cum ai inceput sa-ti modelezi corpul, cum ai ajuns in forma actuala ?
De mic mi-a placut sportul si am facut tot felul de exercitii: flotari, gantere, toate astea acasa. Cand am inceput sa-mi permit, mi-am facut abonamente la sala, insa nu stiam ce inseamna cu adevarat fitnessul, suplimentele etc. La forma asta am ajuns dupa 5 ani de sala zilnic, insa sport am facut toata viata intr-un fel sau altul.
Cu ce frecventa reusesti sa ajungi la sala si ce sporturi faci?
Merg la sala zi de zi cand sunt in Bucuresti, iar daca sunt plecat in concerte merg la sala la hotel, cand gasesc asa ceva acolo.
Ce ii sfatuiesti pe cei care vor “ sa slabeasca repede ” sau vor ” muschi mai mari repede” ?
Nu exista asa ceva. Orice faci in graba, in graba se duce sau iti face mai mult rau decat bine. Ii sfatuiesc sa se inarmeze cu rabdare, vointa, sa tina o dieta stricta si sa faca sport. Nu exista retete rapide sau trucuri.
In putinul timp liber pe care il mai ai, ce faci pentru a te rasfata? Ai vreun hobby sau viciu?
Sincer, nu prea ma rasfat. Educatia pe care am primit-o acasa nu prea includea rasfaturi si acum nu simt nevoia de asa ceva. Hobbyurile mele sunt muzica si sportul, care sunt si un fel de jobburi. In rest, imi place mult sa calatoresc, insa din pacate nu gasesc mereu timp pentru asta.
Ce mananci dimineata?
Oua cu avocado, cereale, quinoa sau fructe.
Care e mancarea ta preferata?
Cea mediteraneana imi vine ca o manusa! Pestele si fructele de mare sunt pe primul loc pentru mine.
Crezi ca romanii mananca sanatos?
Cred ca romanii mananca foarte nesanatos. Face parte din cultura noastra sa mancam mult si gras. Sa te simti plin ca un butoi…atunci simti ca ai mancat.
Ce recomanzi pentru un mic dejun sanatos, un pranz la fel si o cina sanatoasa 100%?
Eu pentru dimineata le-as sugera sa manance cereale integrale, fara zahar, cu lapte de migdale sau quinoa si un pic de scortisoara pentru gust. La pranz ar putea sa manance peste cu legume gatite la abur cu un pic de rucola.
E clar ca seara nu e bine sa mananci mult si cu carbohidrati sau grasimi, asa ca recomand: salata sau proteine.
Un gand pentru cititorii nostri?
Le doresc sa aleaga sa fie sanatosi si sa manance in primul rand cu cap, si apoi cu gura. Nu uitati ca exista o cugetare: “mens sana in corpore sano”!
Randi… pe scurt
Motto-ul meu este… fii recunoscator pentru tot ceea ce ai.
Desertul meu preferat este… orice cu crema de vanilie.
Urasc sa… am oameni nesinceri in jurul meu.
Principalul meu defect este… ironia si faptul ca uneori sunt prea critic.
Mi-ar fi placut sa… de fapt imi place tot! Nu traiesc cu regrete.
N-as refuza niciodata… o discutie inteligenta.
Text: Alexandra Lupu
Geanina Ilieș: “Îmi place foarte mult ciocolata, dar nu înseamnă că o mănânc zilnic”
25.02.2020