Reteta mediteraneeana: gnocchi cu naut, rosii si anghinare
Inimile de anghinare, pastele gnocchi, maslinele si boarea discreta de otet balsamic dau acestui preparat acele accente mediteraneene inconfundabile, care te vor cuceri iremediabil chiar de la prima furculita. Incearca-l fara niciun fel de ezitare si convinge-te!
05.07.2018
Timp estimat de citire:
2 minute, 16 secundeHranitoare, delicioasa, bogata in proteine si fibre alimentare, reteta pe care ti-o propunem reprezinta o optiune inspirata atat pentru masa de pranz, cat si pentru cea de seara. Respecta intocmai criteriile dietei mediteraneene, astfel ca poate fi considerata sinonima cu sanatatea. In plus, este una dintre acele feluri de mancare care se gatesc mai simplu decat pare la prima vedere. Nu-ti trebuie decat o tigaie, o sursa de foc, jumatate de ora si doar un pic de indemanare.
Valori nutritionale
O portie din acest preparat furnizeaza in jur de 427 de calorii si contine: 11 g de grasime, din care doar 1 gram sunt grasimi saturate; 10 g de fibre; 71 g de carbohidrati; 12 g de proteine; 129 mcg de folati; 1,453 UI de vitamina A; 43 mg de vitamina C; 93 mg de calciu; 1 mg de fier; 615 mg de sodiu; 328 mg de potasiu.
Avantaje importante: Vitamina C (72% din doza zilnica recomandata), folati (32% din doza zilnica recomandata), vitamina A (29% din doza zilnica recomandata), 0 colesterol si 0 zaharuri adaugate.
Ingrediente necesare pentru 4 portii
- 2 linguri de ulei de masline extravirgin
- 1 pachet (450 g) de paste gnocchi
- 1 ceapa mica, tocata
- 1 ardei rosu mic, feliat
- 4 catei de usturoi, feliati fin
- 1 lingura de frunze de oregano, tocate marunt si cateva fire pentru decor
- 1 conserva (420 g) de naut
- 1 conserva (410 g) de cubulete de rosii, fara sare
- 1 punga (255 g) de inimi de anghinare congelate
- 8 masline Kalamata fara samburi
- 1 lingura de oțet balsamic
- ¼ de lingurita de piper
Mod de preparare:
- Intr-o tigaie cu invelis non-aderent, de dimensiuni mai mari, pune la incalzit la foc mediu o lingura de ulei, apoi adauga pastele gnocchi si caleste-le, amestecand continuu, timp de aproximativ 5 minute sau pana cand acestea se rumenesc; transfera-le intr-un castron si acopera-le pentru a le pastra calde.
- In aceeasi tigaie, pune cealalta lingura de ulei si ceapa tocata; amesteca din cand in cand, avand grija ca aceasta sa nu se arda.
- Dupa 2-3 minute, cand ceapa capata o nuanta aurie, adauga ardeiul gras si gateste-l timp de aproximativ 3 minute, apoi adauga usturoiul si frunzele de oregano, amestecand usor, inca 30 de secunde.
- Peste restuul ingredientelor, adauga nautul, rosiile si inimile de anghinare decongelate si taiate in bucati relativ mari; gateste totul, amestecand, timp de 3 minute sau pana cand preparatul se infierbanta bine.
- La final, adauga maslinele, otetul, piperul si pastele gnocchi; mai presara oregano tocat marunt, dupa gust si serveste preparatul cald.
Dimensiunea portiei: 1¾ cana
Sugestie: pentru o nota mediteraneeana suplimentara, poti incerca sa completezi farfuria cu putina braza feta; desigur, asta inseamna un adaos de calorii.
Pofta buna!
Sursa: www.eatingwell.com
Natalia Talmacec
Idei de dressing sănătos pentru salată
27.11.2024