Retete dietetice pentru masa de Paste
Zilele de 16 si 17 aprilie sunt prilej de bucurie, voie buna si mese imbelsugate alaturi de cei familie si prieteni. Pentru ca sarbatoarea Pastelui sa nu se transforme intr-o perioada de excese culinare si acumulari de kilograme, variaza putin retetele clasice traditionale si incearca unele mai usoare!
10.04.2014
Timp estimat de citire:
3 minute, 11 secundeInvata si tu sa gatesti dietetic retetele traditionale de Paste!
Nu-ti spunem sa renunti complet la cozonac, pasca si delicioasele sarmalute romanesti, ci sa le consumi cu moderatie si, pe cat posibil, sa le inlocuiesti cu variante dietetice.
Sarmalute dietetice din curcan
Ingrediente:
- 1 kg de carne tocata de curcan
- 1 varza murata sau foi de vita, dupa cum preferi
- 2 cepe
- 2 morcovi
- O conserva de rosii cubulete, decojite
- 2 dovlecei
- 2 linguri de bulion
- Boabe de piper rosu
- O legatura de marar
- Sare, piper, cimbru, dupa gust
- Apa
Preparare: Amesteca intr-un bol mare carnea de curcan, dovleceii si morcovii dati pe razatoarea mica, ceapa tocata marunt si stoarsa de apa, rosiile din conserva, mararul, sarea si piperul. Daca alegi varianta cu frunze de varza, desfa-le cu grija, pune umplutura de curcan in fiecare foaie si prepara sarmalutele. Daca alegi foile de vita de vie, opareste-le inainte si impacheteaza-le cu nervurile in interior. Aseaza cu grija sarmalutele intr-o oala lata (de preferat, din lut), iar printre straturi pune varza murata, boabe de piper rosu, cimbru. Acopera sarmalele cu apa in care ai dizovat bulionul, pune capacul si pune oala in cuptor, la foc mediu, timp de 2-3 ore. Serveste-le fierbinti, stropite cu iaurt grecesc sau cu iaurt degresat.
Salata de boeuf cu putine calorii
Ingrediente:
- 1 kg de carne de vita fara grasimi
- 6 morcovi
- 500 g de telina
- 2 radacini de pastarnac
- 2 radacini de patrunjel
- Cativa cartofi, pentru gust
- 500 de castraveti murati
- 5 linguri de mustar
- 3 gogosari murati
- Sare, boabe de piper, foi de dafin pentru fiert
- Maioneza light la borcan
Preparare: Fierbe legumele si carnea impreuna, intr-o oala mare, alaturi de sare, boabele de piper si foile de dafin. Pe parcursul fierberii, indeparteaza spuma cu o paleta. Dupa ce au fiert legumele si carnea, scoate-le din apa, lasa-le sa se raceasca si toaca-le marunt sau da-le pe razatoarea mare, dupa cum preferi. Toaca marunt castravetii si gogosarii murati si adauga-i in compozitie. Amesteca totul cu maioneza light si mustarul, aseaza salata intr-un bol si decoreaza cu un strat de maioneza light, felii de castraveti si de gogosari murati.
Drob de miel si oua de prepelita
Ingrediente:
- 500 g de organe de miel
- 8 oua de prepelita
- 2 legaturi de ceapa verde
- 1 legatura de marar
- 1 legatura de patrunjel
- Prapur de miel
- Sare, piper dupa gust
Preparare: Fierbe organele de miel in apa cu sare, apoi lasa-le la racit si toaca-le in masina de tocat pana obtii o pasta. Amesteca pasta de carne cu ceapa verde, mararul, oualele si patrunjelul. Unge o forma de chec cu putin ulei, intinde prapurul bine spalat, avand grija sa lasi suficient peste margini. Toarna umplutura de carne, niveleaza suprafata cu o lingura si intoarce marginile prapurului peste umplutura. Pune tava in cuptorul bine incins timp de 30-45 de minute, la foc mediu. Serveste drobul de miel rece, alaturi de mustar, felii de ridichi si ceapa verde.
Bors dietetic de miel
Ingrediente:
- Aproximativ 1 kg de tacam de miel (cap, bucati de carne cu os)
- 2 cepe mari
- 4 morcovi
- 1 telina
- 1 pastarnac
- O legatura de ceapa verde
- 1 litru de bors proaspat
- 2 legaturi de leustean proaspat
- O mana de orez salbatic
- Sare, piper
Preparare: Spala bine tacamul de miel si pune la fiert intr-o oala mare cu apa si sare, avand grija sa indepartezi mereu spuma. Cand carnea este fiarta, scoate-o din oala si dezoseaz-o, timp in care pui la fiert in aceeasi apa legumele bine tocate. Dupa 20 de minute, adauga orezul tinut in prealabil la inmuiat in apa si borsul. Spre sfarsit, adauga in oala verdeata, plus sare si piper dupa gust. Poti servi borsul ca atare sau cu putin iaurt grecesc.
Raluca Baciu
Orz verde - cum să-l folosești și ce beneficii are
13.11.2024