Robert Florea, culturist vegetarian și actual campion Natural Mr. Universe: „La Mr. Olympia, vreau să reprezint România cu capul sus”
Când pasiunea, disciplina, voința și știința își dau mână, apar rezultatele extraordinare. Performanțele lui Robert Florea, tânărul care va reprezenta România la Mr. Olympia, cea mai importantă competiție de culturism natural din lume, este cea mai clară dovadă în acest sens. De la o țintă a bullying-ului în adolescență pe seama aspectului său firav a ajuns să întoarcă privirile pe stradă și să câștige trofee râvnite în bodybuilding.
03.11.2023
Timp estimat de citire:
7 minute, 37 secundeRobert este dublu campion mondial la bodybuilding natural, iar de curând a devenit campion absolut Mr. Univers, un concurs mai mare decât mondialele, dar al doilea după Mr. Olympia. Pe 7 noiembrie însă va zbura în Statele Unite, unde ne va reprezenta țara la această super competiție de culturism natural din lume. Înainte de mare provocare, a acceptat să stăm puțin de vorbă și să ne vorbească despre parcursul său.
Și pentru a elimina confuziile, în debutul discuției noastre, a ținut să facă o serie de precizări legate de tipul de culturism pe care îl practică. A subliniat că, la nivel global, există federații de sportivi ce folosesc substanțe anabolizante, precum IFBB (International Federation of BodyBuilding and Fitness) și federații în care substanțele nu sunt permise, precum INBA (International Natural Bodybuilding Asociation). Robert Florea participă la competițiile organizate în cadrul federației INBA, care se află sub egida WADA (World Anti Doping Agency). Aceasta este federația cu cele mai multe teste făcute, lucru verificabil pe statisticile oficiale ale WADA.
Toate federațiile sunt pe două nivele, amator și profesionist. Pentru a participa ca profesionist trebuie să câștigi un card PRO pe o anumită categorie. Altfel spus să fii campion absolut pe acea categorie de amatori. În momentul de față, el deține un card PRO pe categoriile Men’s Physique, Men’s Athletic și Sports Model. Categoria Men’s physique este cea pentru care a luat titlul de campion absolut Mr.Universe la PROFESIONIȘTI. Așadar, a fost neînvins la competiția respectivă la nivel profesionist.
În SUA, la Mr. Olympia, urmează să participe la categoriile Men’s Physique și Sports Model ca profesionist, iar ca amator la Men’s Athletic, o categorie nou introdusă pentru care încă nu există nivelul profesionist.
Slab sau Gras: Cum începe relația ta cu sportul? Când te-ai apucat serios de fitness?
Robert Florea: Pasiunea pentru sport s-a conturat în copilărie. Dintotdeauna am fost o fire activă, mă jucam fotbal aproape zilnic și îmi plăcea să fiu în continuă mișcare. Prima interacțiune cu sala de fitness a avut loc în liceu. Din nefericire, eram deseori batjocorit de colegii mei de antrenament, deoarece eram foarte slab, având undeva la 1.72 pe vremea aia și cam 41-42 de kg. Se putea spune că eram subnutrit. Încet-încet, am dobândit experiență și am început să caut surse de informare din ce în ce mai calitative. Momentul în care m-am apucat serios de fitness a fost acela în care am și început să pun cap la cap informațiile. Așadar, cam după 1-2 ani de practică.
Și povestea cu bodybuilding-ul? Cum ai ajuns acolo?
Teoretic, fitness-ul și bodybuilding-ul sunt una și aceeași, cea din urmă fiind o nișă a fitness-ului. Practic odată ce am început facultatea de kinetoterapie, cu cunoștințele și experiența dobândite în sală și cu noua portiță deschisă spre informațiile pe anatomie și biomecanică, am obținut un avânt serios ca bodybuilder. Progresul meu a fost accelerat considerabil de toți acești factori combinați cu stilul meu de viață.
Ce ai simțit când ai urcat prima data pe scenă?
Frică, debusolare, lipsă de încredere. Sună rău, nu-i așa? Dar încet-încet acestea au devenit speranță, fericire, poate chiar, pe final, extaz. Am avut parte de tot acest carusel emoțional și pentru că am urcat fără nicio așteptare și m-am trezit deodată că, la primul meu concurs, unul destul de greu, am fost plasat pe locul doi într-o categorie foarte solidă. Acum urc pe scenă fericit. Scena îmi aduce o satisfacție pe care nu am reușit să o reproduc cu nimic în viață. Se poate vedea asta și în materialele mele de pe instagram, tiktok și youtube.
În ce constau antrenamentele tale? Cât timp petreci la sală?
Întotdeauna încep cu 30-45 de minute de kinetoterapie pe post de încălzire și prevenire a accidentărilor, după care mă antrenez timp de 80-120 de minute cu greutăți. În această perioadă este inclus și antrenamentul de cardio. Țin să precizez că asta este rutina mea de acum, ca bodybuilder profesionist. Nu recomand asta oamenilor care practică fitness-ul doar pentru menținere și sănătate.
Ce rol are dieta în conturarea mușchilor tăi?
Dacă ar fi să privim corpul ca pe un zid, atunci sportul ar fi procesul de ridicare a zidului, iar nutriția ar fi cea care îți dă calitatea cărămizilor. Tot acest proces de dezvoltare a forței și masei musculare este o sinergie a patru factori: nutriție, antrenament, odihnă și hidratare. Acești patru factori pot fi îmbunătățiți cu diferite terapii adjuvante, suplimente, ajustarea stilului de viață și a calității vieții. Dar ei rămân cei patru mari piloni ai dezvoltării corpului nostru.
Știu că ești vegetarian. Când și de ce ai ales acest regim alimentar?
Am ales să fiu vegetarian din considerente de sănătate ce țin de genetic, dar fiind iubitor de animale, chiar dacă nu aș fi avut aceste probleme de sănătate tot aș fi ales o cale vegetariană/vegană.
Spune-ne ce și cât anume mănânci. Ca să ne facem o idee, descrie-ne meniul tău dintr-o zi.
Dimineața mănânc ovăz cu pudră proteică, o omletă și o salată. La prânz prefer cartofi la cuptor sau orez cu puțin avocado și niște chiftele proteice vegane, din năut, linte, fasole sau mazăre. După antrenament mănânc iaurt grecesc cu unt de arahide, diferite fructe și niște nuci/alune. Seara mănânc legume/orez/cartofi/paste combinate din nou cu diferite tipuri de chiftele proteice. Dieta mea este foarte repetitivă și plictisitoare pentru cei ce se uită din exterior, dar vă asigur că ador tot ceea ce mănânc. Desigur, și eu mănânc din când în când fast-food, deserturi, dulciuri etc. Îmi permit să fac asta, deoarece am un stil de viață echilibrat și înțeleg că moderația e cheia.
Cum te pregătești pentru concursuri? Ai un program special?
Dieta devine foarte restrictivă din punctul de vedere al cantităților, dar per total mănânc aceleași lucruri pe care le mănânc și în viața de zi cu zi. Pentru ultimul concurs, care a avut loc pe 20 octombrie, am început o dietă ce a avut la bază deficitul caloric de pe 15-16 aprilie!
Vorbește-ne despre ultima ta performanță: titlul de campion Mr. Univers. Cum a fost?
Am participat la trei categorii de amatori și o categorie de profesioniști. La toate cele trei categorii de amatori am câștigat cardul PRO și titlul de bodybuilder profesionist pe acele categorii, iar apogeul a fost debutul meu ca profesionist pe Men’s Physique. A fost un debut încununat cu un succes răsunător, o victorie despre care putem zice că este incontestabilă, dacă ne uităm pe punctajele de scor. A fost pur și simplu incredibil… Am simțit ca toți cei 15 ani petrecuți în sala de fitness au fost încununați cu succes. Suferința, lipsa de somn și de mâncare au fost eclipsate de momentele în care așteptam să îmi fie pusă medalia la gât și înmânat trofeul. Senzația este incredibilă, simți că ai inima mai mare decât a tuturor oamenilor de pe planetă și că nu te mai poate atinge nimic. Mi-aș dori să pot descrie mai bine în cuvinte, dar chiar nu pot. Pe scurt: un vis devenit realitate.
Cu ce așteptări pleci în America? Cum crezi că te va influența experiența de la Mr. Olympia?
Niciodată nu am plecat cu așteptări la un concurs. Vreau doar să mă fac mândru pe mine și pe cei ce mă susțin și să reprezint România cu capul sus. Nu cred că experiența de la Mr. Olympia mă va afecta foarte mult pe plan profesional. La bază, sunt kinetoterapeut cu master în recuperare și reeducare neuro-motorie și somato-funcțională și am titlul de Master Trainer ISSA (International Sport’s Science Asociation), cea mai de prestigiu școală de antrenori pe plan internațional. În schimb, pe plan personal sunt sigur că mă va schimba. Îmi va aduce un boost de încredere în sine, împlinire și va fi o confirmare a faptului că ceea ce fac, chiar fac bine.
De ce apare febra musculară și cum poate fi aceasta prevenită
08.07.2024