Rosiile, legumele miraculoase ale verii
In iulie apar primele rosii crescute in gradina, iar aroma lor savuroasa le situeaza in topul celor mai gustoase legume de vara. Pe deasupra, rosiile sunt o sursa nepretuita de vitamina C si licopen, ambele fiind substante antioxidante cu rol de prevenire si vindecare a numeroase afectiuni. Continutul scazut de calorii le recomanda si in dietele de slabit, avand doar 21 de calorii la suta de grame.
08.08.2013
Timp estimat de citire:
2 minute, 20 secundePoti consuma rosiile sub diferite forme, de la cea proaspata pana la variantele conservate, insa rosiile proaspete sunt cele mai bogate in nutrienti esentiali pentru sanatatea umana. De multe ori, legumele la conserva, cumparate de-a gata, contin si alte ingrediente mai putin recomandate, cum ar fi conservantii, aromele artificiale sau zaharul. Pe cat posibil, este bine sa alegem intotdeauna legumele proaspete, in defavoarea celor conservate, mai ales in anotimpul cald, cand acest lucru este cat se poate de la indemana.
Nutrientii esentiali din rosii
De cate ori ai consumat o rosie proaspat culeasa, o salata cu branza si rosii sau un pahar cu suc natural din aceste legume, ti-ai infuzat organismul cu o multime de nutrienti esentiali ce ajuta la mentinerea sanatatii.
Daca vrei sa stii cu exactitate de cate vitamine si minerale ai parte atunci cand consumi o portie de rosii de 150 g, noi iti oferim raspunsul. Astfel, o portie de rosii contine 28 mg de vitamina C, adica jumatate din doza zilnica recomandata, ceea ce face din aceste legume o sursa excelenta de vitamina C.
In plus, o portie de rosii contine 1700 mcg de licopen, substanta care da culoarea rosie si care joaca un rol important in prevenirea cancerului de prostata, conform unor studii realizate de Universitatea de Stat din Ohio. Niacina, cunoscuta si ca vitamina B3, este prezenta intr-o cantitate buna, o portie de rosii continand aproape 1 mg din aceasta substanta ce mentine sanatatea pielii si a sistemului digestiv si ajuta la diminuarea nivelului de colesterol din organism. Rosiile mai contin vitamina A, mangan, potasiu, magneziu si fier, fiind astfel o sursa vegetala buna de vitamine si minerale.
Retete dietetice cu rosii
In cazul in care nu iti plac rosiile ca atare, consuma-le in doua retete savuroase, sarace in calorii si racoritoare, ce te vor energiza pe parcursul unei zile toride:
Suc de rosii cu busuioc
Ingrediente:
6 rosii bine coapte
3 lingurite de busuioc proaspat, maruntit
Un praf de piper
Preparare: Stoarce rosiile si amesteca sucul astfel obtinut cu restul de ingrediente. Serveste cu cateva cuburi de gheata.
Gazpacho (supa rece de rosii)
Ingrediente:
10 rosii taiate bucatele
2 catei de usturoi tocati
2 cepe taiate marunt
1 ardei gras tocat
Jumatate de cana de apa
O lingura de ulei de masline
Preparare: Amesteca in blender sau cu mixerul toate ingredientele, pana obtii o compozitie omogena. Lasa la frigider supa timp de o ora, apoi serveste cu cateva frunze de busuioc sau patrunjel proaspat.
Raluca Mateescu
Alimente care conțin vitamina A (surse vegetale și animale)
18.11.2024