Slăbești și îți echilibrezi organismul cu dieta alcalină
Despre dieta alcalină s-a scris foarte mult în ultima perioadă și i s-au atribuit numeroase beneficii, de la slăbire până la vindecarea unor afecțiuni grave. Dieta alcalină este un mod de a echilibra pH-ul acid al organismului, de a elimina kilogramele în plus și de a-ți redobândi vitalitatea și tonusul.
26.07.2023
Timp estimat de citire:
2 minute, 46 secundeDescoperă în ce constă dieta alcalină și ce alimente alcaline sunt recomandate pentru slăbire și echilibrarea organismului!
Cum funcționează dieta alcalină?
Să începem cu o mică lecție de chimie, care să te ajute să înțelegi care este “misterul” din spatele acestei diete alcaline. Nivelul de pH îți arată cât de acid sau de alcalin este mediul din organism sau o anumită substanță. Un pH apropiat de 0 este acid, iar unul de 14 este complet alcalin, în timp ce un pH de 7 este neutru. Sângele uman este ușor alcalin, în timp ce mediul din stomac este foarte acid, cu un pH mai mic de 3,5, ca să poată digera mâncarea.
Dieta alcalină este special creată pentru a menține pH-ul sănătos al sângelui, datorită alimentelor alcaline din meniul tău. Sunt interzise alimentele ce creează o aciditate mare în organism, precum carnea, lactatele, pâinea, ouăle, cofeină și alcoolul.
În plus, dieta alcalină are multe alte beneficii presupuse: previne apariția pietrelor la rinichi, îți menține oasele și mușchii sănătoși, îmbunătățește sănătatea inimii și funcțiile cerebrale, reduce durerile de spate și diminuează riscul de cancer de colon și diabet de tip 2.
Motive pentru care să încerci dieta alcalină
Promoterii dietei alcaline o recomandă în cazul persoanelor cu următoarele simptome și afecțiuni:
- Lipsa de energie și de vitalitate;
- Producție excesivă de mucus;
- Congestie nazală;
- Răceli și gripe repetate;
- Anxietate, agitație, iritabilitate;
- Chisturi ovariene, ovare polichistice, chisturi benigne ale sânului;
- Dureri de cap.
Totuși, este bine să nu faci nicio schimbare a dietei fără sfatul medicului, în special dacă ai unele afecțiuni.
Alimente alcaline recomandate în dieta alcalină
Este bine să știi încă de la început că efectul alcalin sau acid asupra organismului tău al unui aliment nu are nicio legătură cu pH-ul acid sau alcalin al respectivului aliment. Spre exemplu, chiar dacă pare că fructele citrice ar avea un efect acid asupra organismului, acidul citric pe care îl conțin are, de fapt, un efect alcalinizant asupra corpului uman.
Dieta alcalină presupune să consumi 80% alimente alcaline și 20% alimente acide. Acest raport te va ajuta să slăbești, să îți recâștigi vitalitatea și chiar să previi sau să ameliorezi anumite afecțiuni.
Iată ce alimente alcaline sunt recomandate în dieta alcalină:
Legume alcaline: sfeclă, broccoli, conopidă, țelină, castraveți, kale, salată, ceapă, mazăre, ardei gras, spanac, usturoi, praz, ridichi, cartofi dulci, morcovi, ciuperci, muguri de bambus, ardei iute, vinete, dovleac, fasole verde, sparanghel verde, rucola, dovlecei, anghinare.
Fructe alcaline: mere, banane, fructe de pădure, pepene galben, struguri, lămâi, portocale, piersici, pere, pepene roșu, caise, mango, fructul pasiunii, avocado, cireșe și fructe uscate (smochine, caise, curmale, stafide).
Ierburi și condimente alcaline: mărar, alge marine, arpagic, scorțișoară, curry, ghimbir, muștar, sare de mare.
Surse alcaline de proteine: migdale, castane comestibile, tofu.
Salvie albă - beneficii pentru sănătate și utilizări
11.11.2024