Soția lui Zuckerberg, sătulă de obsesia soțului pentru MMA
Pasiunea lui Mark Zuckerberg pentru artele marțiale pare să nu cunoască limite. Acesta și-a construit de curând o uriașă cușcă de lupte, în formă octogonală, în curtea din spatele casei, ca să-și poată face antrenamentele oricând și oricât dorește. Deloc încântată de această „construcție”, soția lui, Priscilla Chan, a răbufnit: „Lucrez de doi ani la iarba aia!”.
29.08.2023
Timp estimat de citire:
2 minute, 12 secundeȘeful companiei Meta, Mark Zuckerberg, a împărtășit recent, într-un story pe Instagram, un schimb de mesaje cu soția sa pe WhatsApp, în care îi aducea la cunoștință faptul că și-a amenajat un ring de lupte MMA.
„Ai văzut octogonul pe care l-am pus în curtea din spate?”, i-a scris fondatorul Facebook.
„Da, l-am văzut”, a răspuns ea, sec.
Plin de entuziasm, Zuckerberg a continuat: „Arată minunat”, iar apoi, probabil anticipând nemulțumirea soției, a adăugat: „Avem destul spațiu în curte!”.
Replica Priscillei n-a întârziat să apară. Vizibil iritată, aceasta i-a răspuns: „Lucrez la de doi ani la iarba aia”.
Nu este clar despre care dintre cele zece proprietăți este vorba. Cei doi dețin case în Palo Alto, California, San Francisco, Lake Tahoe și Hawaii.
Să rămână sau nu octogonul?
Mai în glumă mai în serios, este clar că Zuck a luat în considerare ideea de a scăpa de noua lui „jucărie”… Pentru că a postat schimbul de replici alături de un sondaj în care-și întreba fanii dacă să „păstreze octogonul” sau să „salveze iarba”.
Un octogon este o cușcă de luptă cu opt laturi, folosită de obicei pentru luptele MMA. Zuckerberg a declarat că a ajuns să facă o adevărată obsesie pentru MMA, după ce s-a apucat de acest sport în timpul pandemiei COVID-19. Iar ca să se înțeleagă care este nivelul la care a ajuns, e suficient să menționăm faptul că CEO-ul Meta se antrenează împreună doi dintre cei mai renumiți luptători MMA – Israel Adesanya și Alexander Volkanovski.
Acesta nu este singurul sport care-l pasionează. De-a lungul timpului el a participat la mai multe turnee de jiu-jitsu, iar pe unele le-a și câștigat. Și în acest sport i-a avut alături pe unii dintre cei mai mari profesioniști, inclusiv pe deținătorul centurii negre în Brazilian Jiu-Jitsu, Dave Camarillo.
Într-o discuție recentă cu podcasterul american Lex Fridman, Zuckerberg a declarat că obișnuiește să facă trei sau patru sesiuni de jiu-jitsu și MMA pe săptămână, pe lângă antrenamentele de forță și mobilitate.
Actrița Olivia Munn și lupta sa cu cancerul mamar
14.03.2024
Paris Hilton, formă de invidiat la 42 de ani. Cum mai arată moștenitoarea imperiului Hilton și ce face pentru a se menține în formă
25.10.2023
Kim Kardashian a slăbit 8 kilograme în 21 de zile pentru a încăpea în rochia celebrei Marilyn Monroe. Cum a reușit acest lucru
24.10.2023