Stii care sunt cele mai periculoase zile din saptamana pentru silueta? Afla ce-i de facut!
„De maine intru la dieta”, o promisiune pe care ne-o facem de multe ori dupa un exces culinar ori dupa o perioada in care am acumulat mai multe kilograme nedorite. Toate bune si frumoase, mai putin ca acel „maine” trebuie ales cu atentie − o zi de luni, de pilda, o optiune populara pentru debutul unei cure de slabit, s-ar putea sa nu fie tocmai cea mai buna idee.
14.10.2016
Timp estimat de citire:
3 minute, 8 secundeExplicatia este simpla: felul in care este organizat programul omului modern, cat si mecanismele care regleaza poftele si vointa fac ca anumite zile ale saptamanii sa fie mai putin propice pentru initierea si, ulterior, mentinerea unei diete. Cu toate acestea, odata ce iti cunosti „dusmanul” – zilele periculoase si resorturile care te imping spre abuzuri alimentare cand ti-e lumea mai draga −, te poti pregati cu armele potrivite pentru a-i face fata. Sa vedem despre ce este vorba…
Lunea, ziua Z dupa festinul din weekend
Este dovedit deja ca weekendul predispune la excese alimentare si, in pofida celor mai bune intentii, in zilele de repaus dupa o saptamana nebuna risti cel mai mult sa uiti de principiile unei diete sanatoase. Cercetatorii Food and Brand Lab al prestigioasei Universitati Cornell care au facut lumina in acest caz sustin ca lunea de dupa un weekend de excese nu este cel mai fericit moment pentru a reveni si a incepe o dieta, fiindca este ziua in care te vei confrunta cu simptome de sevraj post-festin.
Un studiu publicat in Food Quality and Preference dezvaluie ca portiile mici (adica, in medie, 100 kcal in minus) sunt la fel de satisfacatoare precum cele mai mari – totul este sa astepti macar 15 minute dupa consum pentru a resimti senzatia de satietate!
Ce poti face in acest caz? Sa te pregatesti temeinic pentru ceea ce urmeaza, contracarandu-ti poftele – care vor fi resimtite mai acut decat in alte zile – cu gustari sanatoase, precum legume si fructe proaspete (nu prea multe, pentru a nu cadea in extrema opusa), dar si cu mancare sanatoasa pregatita de-acasa, pentru a evita tentatia de a da iama in junk food.
Miercurea, pericolul de la mijloc de saptamana
Miercurea este o alta piatra de hotar: esti abia la jumatatea saptamanii de lucru, iar motivatia de a te tine de bunele obiceiuri ale unei diete de slabit incepe sa slabeasca, facand loc poftelor de alimente nesanatoase. Si in acest caz, sustine cercetatorul Brain Wansink de la Universitatea Cornell, secretul este sa nu tii la vedere nimic tentant si periculos pentru silueta. Scapa de orice rontaieli de prin sertare ori birou si uita drumul pana la automatul cu gustari nesanatoase.
Si foarte important: pentru ca pranzul luat in compania colegilor predispune la excese alimentare, n-ar fi rau ca azi sa elimini acest pericol fie savurand, alaturi de ei, pachetelul adus de acasa, fie optand pentru un pranz pe cont propriu.
Consumul regulat de alimente junk determina inflamatii cronice la nivel cerebral, cu repercusiuni si asupra hipocampusului, zona asociata si cu semnalele de foame si de satietate. In timp, perturbarile de acest tip favorizeaza cresterea in greutate si chiar obezitatea.
Vinerea: nu incepe weekendul cu stangul!
Chiar daca peste zi ai mancat sanatos si te-ai tinut departe de tentatii, dupa programul de la birou este foarte posibil sa te bucuri de cateva ore de relaxare alaturi de cei dragi. Caz in care, surpriza!, te poti trezi tentat sa savurezi un pahar in plus sau o portie (mult prea) generoasa de mancare la restaurant. Si in acest caz, salvarea vine din pregatirea prealabila: hotaraste dinainte ce si cat vei bea, iar la restaurant alege din capul locului un preparat prietenos cu silueta. Iar daca te ispitesc alegerile prietenilor tai, aminteste-ti ca una-doua inghitituri nu inseamna un dezastru pentru silueta.
Natalia Talmacec
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Slăbitul și consumul de apă: cât și când trebuie să bei apă
22.11.2024