05.08.2020
Timp estimat de citire:
2 minute, 19 secundeOamenii de știință vin cu o veste extraordinară pentru toți cei care suferă de boala ficatului gras, o afecțiune care apare frecvent în contextul sindromului metabolic. Ignorată, aceasta poate conduce la complicații grave: fibroză hepatică, insuficiență hepatică, ciroză sau chiar cancer hepatic.
Steatoza hepatică non-alcoolică, zisă și boala ficatului gras, este caracterizată de încărcarea cu grăsime în exces a celulelor hepatice, numite hepatocite. Aceasta este principala cauză a bolilor cronice de ficat, având una dintre cele mai importante contribuiții la dezvoltarea cirozei și cancerului hepatic.
Descoperire promițătoare
La ora actuală, în lipsa unor intervenții farmacologice aprobate, abordarea terapeutică a ficatului gras se axa, în principal, pe modificarea stilului de viață. Ca regulă, principalul obiectiv al tratamentului era reprezentat de obținerea unei scăderi ponderale de 7-10%. Ei bine, o echipă de cercetători de la Colegiul Trinity, cea mai veche universitate din Dublin, Irlanda, a vrut să vadă ce rol are exercițiul fizic în ecuația tratamentului ficatului gras și a inițiat un studiu de cohortă, în care a urmărit pe o perioadă îndelungată un număr mare de persoane diagnosticate cu această afecțiune. Studiul a demonstrat, în premieră, că exercițiile fizice pot ajuta mai mult pacienții cu această boală decât simpla scăderea în greutate.
Dovezi incontestabile
Autorii studiului Trinity evidențiază că îmbunătățirea nivelului de fitness, ca urmare a practicării susținute de exerciții aerobe, prezintă efecte benefice măsurabile asupra sănătății ficatului, chiar și în lipsa pierderii în greutate. Ei subliniază că pentru urmărirea rezultatelor au folosit metoda biopsiei, care reprezintă standardul de aur pentru diagnosticarea și evaluarea steatozei hepatice. Practic, pe parcursul monitorizării, pacienții au fost încurajați să se concentreze mai degrabă pe creșterea activități fizice individuale și mai puțin pe scăderea ponderală. Totodată, periodic li s-au făcut biopsii hepatice pentru a observa cu exactitate eventualele schimbări.
„Efectele benefice ale antrenamentelor aerobe atât asupra markerilor hepatici, cât și asupra celor cardiometabolici sunt cât se poate de clare în cazul acestor pacienți. Descoperirile noastre sugerează că este nevoie urgentă de implementarea programelor de exerciții fizice în cadrul tratamentelor. Beneficiul clinic cert al exercițiilor fizice realizate într-o manieră constantă este măsurabil după cel puțin 12 săptămâni”, precizează dr. Philip O’Gorman, cercetător în cadrul Departamentul de Fizioterapie al Universității Trinity.
Numărul persoanelor cu steatoză hepatică non-alcoolică a crescut considerabil la nivel global. Prevalența estimată a afecțiunii ar fi de 25%. Cel mai mare risc de dezvoltare a acestei afecțiuni îl au persoanele cu obezitate și cele cu diabet de tip 2.
În ce poziție e bine să iei medicamentele, pentru efecte rapide
24.10.2024