Top vedete care au slăbit spectaculos în 2020
Anul 2020 a fost o provocare pentru toată lumea. Multe persoane s-au neglijat din punct de vedere fizic, fie din cauza stresului pandemiei, fie din cauza imposibilității de a-și continua stilul de viață activ. Altele au găsit însă oportunitatea perfectă de a-și transforma corpurile, dieta de slăbit și exercițiile fizice fiind urmate cu strictețe. În lumea showbizului, au fost câteva exemple memorabile. Acestea sunt câteva vedete care au slăbit spectaculos, ele dezvăluind mai ales pe platforma Instagram călătoriile lor către un corp mult mai suplu.
10.02.2021
Timp estimat de citire:
5 minute, 13 secundeVedete internaționale care au câștigat lupta cu kilogramele în 2020
Rebel Wilson
Actrița australiană Rebel Wilson a fost super-deschisă de-a lungul întregului an în ceea ce privește transformarea ei, postând frecvent clipuri de la antrenamentele, foarte dure uneori, pe care le-a făcut alături de antrenorul personal. Rebel își afișează cu mândrie noua siluetă atât în rochii de gală, cât și în ținute sport. Actrița a slăbit în jur de 30 de kilograme, dar recunoaște că mai are mult de muncă până la greutatea ei ideală, de 70 de kilograme.
Rob Kardashian
Rob Kardashian a trecut prin multe suișuri și coborâșuri de-a lungul anilor în ceea ce privește greutatea. Singurul băiat al cuplului Robert Kardashian și Kris Jenner, fratele celebrelor surori Kourtney, Kim și Khloe Kardashian este recunoscut pentru pauzele lungi pe care le ia de la lumina reflectoarelor când nu se simte încrezător în propriile forte. În 2020 pare că s-a focusat mult pe propria imagine și munca lui a dat roade. Rob s-a întors în atenția publicului în iunie 2020, la petrecerea organizată de ziua surorii lui, Khloe. Deși nu a fost fotografiat de paparazzi, tânărul postează uneori pe Instagram, afișând un corp mult mai suplu.
Adele
La fel ca Rob Kardashian, și celebra Adele a evitat paparazzi în 2020, dar, din când în când, postează pe Instagram. De fiecare dată își surprinde fanii cu noua ei silueta superbă. De ziua ei, în mai, Adele a uimit pe toată lumea cu o fotografie într-o superbă rochie neagră. Arăta complet diferit după ce a slăbit 45 de kilograme. Luând în considerare faptul că Adele este o vedetă care ține mult la viața privată, fiecare fotografie cu noua siluetă pe care o postează stârnește enorm interesul fanilor.
Christopher Schwarzenegger
Vă vine să credeți sau nu, dar unul dintre cei trei fii ai celebrului Arnold are probleme destul de mari cu greutatea. Christopher Schwarzenegger însă, în 2020, a arătat o transformare fizică destul de serioasă. Surse de la Hollywood au afirmat că a încercat să scadă în greutate pentru a arăta bine la ceremonia de absolvire a colegiului. Poate va fi o transformare de durată!
Kelly Osbourne
Una dintre cele mai faimoase vedete care au slăbit în 2020 este Kelly Osbourne. Actrița britanică, în vârstă de 36 de ani, fiica celebrului rocker Ozzy Osbourne, a dezvăluit pe Instagram, în august 2020 că a slăbit 38 de kilograme. Pentru a scădea în greutate vedeta a recurs la chirurgie, suferind o operație de micșorare de stomac, iar apoi și-a schimbat complet stilul de viață.
Sam Smith
Cântărețul și compozitorul britanic Sam Smith a reușit să slăbească 22 de kilograme. Celebrul artist a declarat în trecut că a avut multe probleme din cauza excesului de greutate, mai ales de natură emoțională. Deținătorul unui premiu Oscar pentru cea mai bună melodie originală (tema din filmul James Bond Spectre) și a patru premii Grammy pentru albumul de debut, Sam Smith și-a început călătoria pentru a scădea în greutate în 2015 cu ajutorul unui nutriționist și unui antrenor personal. Rezultatele se văd!
Ayesha Curry
Soția celui mai bine cotat baschetbalist din NBA, Stephen Curry, Ayesha este actriță și autoarea unei cărți de gătit. În timpul perioadei de carantină din 2020, a reușit să slăbească 15 kilograme. Spune că rezultatele le-a obținut în urma postului intermitent și rutinei stricte de fitness.
Vedete din România care au slăbit spectaculos în 2020
Celebritățile autohtone nu s-au lăsat nici ele mai prejos! Iată trei vedete care au slăbit vizibil anul trecut.
Oana Roman
Mereu în colimatorul publicațiilor de scandal pentru kilogramele în plus, Oana Roman s-a ambiționat mult în anul ce a trecut, reușind să slăbească 10 kilograme. Este lăudată zilnic pe Instagram de către numeroasele fane pentru noua siluetă de care este tare mândră. “Am reuşit să slăbesc cu două lucruri: ţin un fel de dietă pe care mi-am inventat-o singură în sensul în care mănânc din toate, dar foarte puţin. Practic, mănânc un fruct sau o jumătate de covrig dimineața, la prânz mănânc o ciorbă, o supă sau o friptură și seara, în general, nu prea mai mănânc nimic. În acelaşi timp, fac proceduri de remodelare corporală”, a spus Oana Roman într-o postare pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Oana Radu
Cântăreața Oana Radu a avut în trecut peste 120 de kilograme. A reușit să slăbească până la 57 de kilograme, uimind pe toată lumea. Nu a reușit să mențină rezultatele și s-a îngrășat din nou, dar în 2020, cu multă ambiție, a scăzut în greutate și acum arată impecabil. Dieta cu care Oana a slăbit este disponibilă contra cost, pe internet, vedeta lansând platforma www.slabestecuoana.ro.
Vezi această postare pe Instagram
Gabriela Cristea
În 2020, vedeta TV, Gabriela Cristea, a slăbit în jur de 20 de kilograme, cu ajutorul unei diete stricte, care a ajutat-o să ajungă la greutatea de 50 de kilograme. Gabriela a ținut o dietă de 1200 de kcal, cu 3 mese și 2 gustări pe zi, care a ajutat-o să dea jos în jur de 1,5 kg pe săptămână.
Vezi această postare pe Instagram
Foto: hollywoodlife.com
Actrița Olivia Munn și lupta sa cu cancerul mamar
14.03.2024
Paris Hilton, formă de invidiat la 42 de ani. Cum mai arată moștenitoarea imperiului Hilton și ce face pentru a se menține în formă
25.10.2023
Kim Kardashian a slăbit 8 kilograme în 21 de zile pentru a încăpea în rochia celebrei Marilyn Monroe. Cum a reușit acest lucru
24.10.2023