Vitamina D3 si Omega 3, aliati impotriva bolii Alzheimer?
Cercetatorii americani de la Scoala de Medicina David Geffen din cadrul UCLA au aratat modul in care vitamina D3 si acizii grasi Omega 3 pot sa imbunatateasca puterea sistemului imunitar de a curata creierul de placa amiloida, unul dintre semnele distinctive ale bolii Alzheimer.
13.02.2013
Timp estimat de citire:
0 minute, 48 secundeIntr-un mic studiu-pilot, oamenii de stiinta au identificat genele principale reglementate de vitamina D3 si de Omega 3, ce pot sa ajute la mentinerea sub control a inflamatiilor si sa stimuleze curatarea placii.
“Studiul nostru pune intr-o lumina noua un posibil rol pentru substantele nutritive precum vitamina D3 si Omega 3 in stimularea imunitatii pentru a lupta impotriva bolii Alzheimer”, a declarat dr. Milan Fiala, autorul studiului. “Este posibil sa descoperim ca trebuie sa echilibram cu atentie suplimentarea dietei cu vitamina D3 si acizi grasi Omega 3, in functie de fiecare pacient, pentru a favoriza in mod eficient eliminarea placii amiloide.”
Studiul a fost publicat in ultimul numar al revistei americane Jurnalul Bolii Alzheimer.
Raluca Baciu
În ce poziție e bine să iei medicamentele, pentru efecte rapide
24.10.2024